Petre Daea: Vom avea porumb pentru nevoile proprii și mai puțin pentru export

Publicat: 08 sept. 2022, 15:30, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Petre Daea: Vom avea porumb pentru nevoile proprii și mai puțin pentru export

România are în acest an o producție mai mică de porumb, din cauza secetei, însă ea este suficientă pentru a acoperi necesarul intern, existând disponibilități pentru export chiar dacă cantitățile vor fi mai mici, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, la Ziua Porumbului.

“Cel mai afectat de secetă, în acest an, este porumbul, o cultură de o importanță deosebită pentru țară și principala, dacă o analizăm din punct de vedere al suprafețelor semănate. Porumbul este cultura care a suferit mai mult, dar cu toate acestea vom avea suficient pentru nevoile proprii. Este adevărat, însă, că va fi mai puțin la export, știindu-se că România este o țară cu potențial în domeniul agriculturii și în mod deosebit în producția de cereale, numărându-se printre primele 10 țări ale lumii la export. Producția care va fi exportată, din nefericire, va fi mai mică, dar în orice caz putem să facem față nevoilor țării și să avem cantități disponibile pentru export”, a declarat Petre Daea, prezent la Orezu, în Ialomița a Ziua Porumbului.

De asemenea, el a mai precizat că și la floarea soarelui România va avea cantitatea de semințe necesară pentru procesare, precum și volume disponibile pentru export.

În 2021, România a avut o producție de porumb de 14,4 milioane tone, raportat la 10 milioane tone, în 2020. Pentru acest an, estimările, se ridică la circa 8 milioane de tone la porumb, potrivit jucătorilor din piață. Anul trecut, producția totală de cereale a fost de 27,1 milioane tone, comparativ cu 18,1 milioane tone, în 2020.

Producție scăzută de porumb are în acest an nu doar România, ci și state precum Franţa, Bulgaria şi Ungaria, afectate și ele tot de secetă. Potrivit celor mai noi date de la Comisia Europeană, producţia de porumb utilizabil în UE, în sezonul 2022/23, se va situa la 59,3 milioane de tone, în scădere faţă de un nivel de 65,6 milioane de tone previzionat anterior, ceea ce înseamnă un recul de 8%.