Piedone: Nu fac jocurile nimănui și nu mă sperie amenințările că mă vor băga în pușcărie

Publicat: 21 mart. 2024, 07:20, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
Piedone: Nu fac jocurile nimănui și nu mă sperie amenințările că mă vor băga în pușcărie

Cristian Popescu Piedone susține că are sprijinul și a anunțat că va aduce semnături la Biroul Electoral Central pentru a-și valida candidatura pentru Primăria Capitalei.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a reiterat hotărârea de a continua în cursa pentru Primăria Capitalei, respingând speculațiile privind o posibilă retragere și subliniind faptul că va merge până la capăt cu candidatura sa.

„Nu mă interesează zvonurile și insinuările politice. Mă interesează doar curtea mea, candidatura mea, cu care o să merg până la capăt”, a declarat Piedone, la România TV, subliniind determinarea sa de a-și urma scopul și de a reprezenta interesele cetățenilor.

În timp ce unii rivali politici se feresc de anchetele și de justiție, Piedone a accentuat faptul că el nu se teme, făcând referire la experiența sa personală: „Eu am fost la pușcărie, nu mai ține cu „DNA, vine și te ia”. Eu sunt doctor în administrație, alții vin cu doctori la alfabetizare.” Piedone a întârit ideea că nu face jocurile nimănui.

Edilul a evidențiat, de asemenea, diferența dintre munca asiduă și angajamentul față de oraș și campania politică, în contrast cu abordarea altor candidați: „Cătălin Cîrstoiu pune mâna pe roabă poate cu mănuși de operație, roaba însemnă muncă, nu odihnă și bunăstare.”

Piedone a subliniat sprijinul pe care-l primește din partea cetățenilor și a anunțat că va aduce semnături la Biroul Electoral Central pentru a-și valida candidatura. El a reafirmat că, în ciuda criticilor sau a încercărilor de discreditare, va continua să-și urmeze viziunea pentru București.

„Un primar poate să fie șchiop, orb, chior, este ales. Piedone nu este buricul pământului, va avea proiecte, va avea specialiști”, a concluzionat el, subliniind că este determinat să aducă schimbări pozitive în oraș și să reprezinte voința cetățenilor.