Plantele care te ajuta să dormi mai bine. Se găsesc foarte ușor și le poți pune în dormitor

Publicat: 19 mai 2025, 22:02, de Patrisia Brătan, în LIFESTYLE , ? cititori
Plantele care te ajuta să dormi mai bine. Se găsesc foarte ușor și le poți pune în dormitor
sursa foto: Florăria Amazon

Plantele pot aduce beneficii multiple atât în ceea ce privește sănătatea, cât și viața noastră de zi cu zi. Unele dintre acestea pot ajuta și la un somn odihnitor și lung, chiar dacă nu sunt speciale din punct de vedere estetic. 

Plantele pe care trebuie le ai în cameră pentru un somn relaxant

Somnul este esențial pentru buna funcționare a organismului, dar și a creierului. Este bine să ne odihnim cel puțin opt ore pe noapte, în funcție de vârstă, astfel încât să ne trezim a doua zi cu bateriile încărcate.

De asemenea, calitatea somnului este cea care primează. Deși unele persoane dorm suficient, ajung să se trezească obosite a doua zi. Adevărul este însă că mediul în care ne odihnim contează foarte mult.

În cazul în care te confrunți cu un somn lung, dar care care nu te odihnește, încearcă îți pui în cameră aceste plante. Ele îmbunătățesc calitatea aerului și eliberează oxigen în timpul nopții. Acest lucru e de altfel benefic pentru un somn de calitate.

Aloe vera: beneficii

Trebuie menționat totuși că în general, plantele absorb dioxidul de carbon și eliberează oxigen pe timpul zilei, odată cu fotosinteza. Pe timp de noapte, la majoritatea speciilor, procesul se inversează.

Probabil Aloe Vera este renumită pentru vindecarea arsurilor. Însă, s-a descoperit poate ajuta și la prelungirea somnului. Are capacitatea de a anihila substanţele toxice din atmosferă şi de a îmbunătăţi calitatea somnului. De aceea, o Aloe vera aşezată în dormitor te poate face să uiţi de nopţile nedormite.

Crinul păcii

O altă plantă recunoscută pentru calităţile sale este Spatyphillum, cunoscută popular drept Crinul păcii. Pe lângă aspectul său decorativ, această plantă îmbunătăţeşte foarte mult calitatea aerului. Este benefică mai ales în timpul iernii când multe locuinţe se confruntă cu aerul prea uscat.

Crinul păcii creşte cu până la 5% umiditatea atmosferică, absoarbe sporii de mucegai din aer , fiind pe lista NASA a celor mai purificatoare plante.

Vezi și: Planta ocrotită de lege, cultivată de un străin în România. Un singur fir se vinde cu 20 de lei

Planta șarpe

Planta șarpe sau Limba soacrei îți va oferi un somn profund odată așezată în dormitor. Aceasta absoarbe dioxidul de carbon din aer şi emite oxigen, inclusiv în timpul nopţii. În plus, absoarbe cele mai frecvente substanţe toxice din casă, făcând somnul să fie mai odihnitor.