Planul în 5 puncte al lui Marcel Ciolacu pentru România! Vrea să facă salariul mediu 2000 de euro

Publicat: 27 feb. 2024, 12:35, de Filon Stan, în POLITICĂ , ? cititori
Planul în 5 puncte al lui Marcel Ciolacu pentru România! Vrea să facă salariul mediu 2000 de euro
Planul in 5 puncte al lui Marcel Ciolacu pentru Romania

Premierul Marcel Ciolacu are un plan în cinci puncte pentru dezvoltarea României. Mai mult, premierul a spus că își dorește ca în următorii 4-5 ani salariul mediu brut din România să ajungă la 2000 de euro.

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre planul în 5 puncte pe are l-a pus la punct pentru România! Șeful Executivului a declarat că vrea ca salariul mediu brut să ajungă la nu mai puțin de 2.000 de euro.

Planul în 5 puncte al lui Marcel Ciolacu pentru România

”Vreau să vă lansez astăzi o propunere concretă, am să definesc câteva garanții de stabilitate obligatorii și, la final, doresc să fac și o promisiune. Este, de fapt, crezul meu economic pentru viitorul României.

Am lăsat pentru final promisiunea. De fapt, este mai mult decât o promisiune, este o credință: dacă își păstrează stabilitatea politică și economică, România poate deveni în următorii 4-5 ani una dintre marile forțe economice ale continentului! Nu este un vis, ci o proiecție bazată de traiectoria noastră economico-socială de la aderarea europeană încoace!

Concluzia este că doar de noi depinde să putem arăta așa:

  1. În 4 ani România să aibă un PIB de circa 500 miliarde euro, de la 320 miliarde euro în 2023;
  2. Un câștig salarial mediu brut de 2000 euro pe lună și un salariu minim brut de 1200 euro pe lună. Acolo ne va duce, de altfel, în mod natural, aplicarea principiului UE privind salariul minim european.

Să întoarcem în economie în total prin scheme de sprijin, ajutor de stat, granturi, stimuli și garanții, între 8 și 10% din PIB

  1. Să atragem investiții străine directe cumulate de 40 miliarde euro.
  2. Să devenim cea mai puternică economie din Europa Centrală și de Est depășind Polonia la indicatorii privind convergența economică

Sper că am fost suficient de clar și de concis. Îmi doresc, înainte de orice, să fim eficienți! De aceea, propun ca orice stabilim astăzi să aibă în spate și un mecanism de urmărire a progresului pe baza unor indicatori de rezultat, așa cum lucrați dumneavoastră în corporații”, a spus Marcel Ciolacu.