Planul PNL după rotativă. Lucian Bode anunță regrupări de forțe în teritoriu

Publicat: 07 iul. 2023, 10:59, de Florentin Lucaniuc, în POLITICĂ , ? cititori
Planul PNL după rotativă. Lucian Bode anunță regrupări de forțe în teritoriu

Lucian Bode, secretarul general al PNL, anunță regruparea partidului pentru alegerile din anul 2024.

„Am avut discuții foarte aplicate cu filiala PNL Brăila, în care am accentuat faptul că prioritatea zero, absolută, este întărirea organizatorică și intensificarea vieții de partid.

După rotativă, am dat semnalul acțiunii politice în PNL și a regrupării forțelor pentru a ne atinge obiectivele politice ale anului 2024.

Întărirea politică și organizatorică a PNL este vitală pentru buna guvernare centrală și locală.

Filiala PNL Brăila are potențial și sunt convins că va găsi resorturile interne și proiecte valoroase pentru comunități care să coaguleze energiile pentru a aduce performanța în organizație.

Le-am cerut liberalilor brăileni să întărească contactul direct cu oamenii, să fie prezenți în comunități, să prezinte realizările PNL la guvernare si proiectele de dezvoltare liberale de pe plan local.

Cert este că noi, liberalii, am trecut cu bine România prin cele mai grave crize, am fost alături de români când a fost cel mai greu, ne-am asumat guvernarea și am reușit cea mai rapidă redresare economică din Uniunea Europeană post-pandemie.

Sunt multe teme care trebuie abordate cu mult curaj și care poartă amprenta liberală.

Am deschis marile șantiere de infrastructură de transport și am deblocat proiecte importante, am reușit cel mai mare volum de investiții străine din istoria României și am reușit creșterea spectaculoasă a ratei de absorbție a fondurilor europene. Sunt doar câteva exemple de realizări palpabile ale guvernării liberale care trebuie comunicate mai des și argumentat.

Câștigăm încrederea oamenilor demonstrându-le, cu fapte, că suntem cei care servesc interesul public și venim cu soluții la îngrijorările lor”, a spus Bode.