Plata salariilor în numerar, interzisă. Care ar fi, însă, excepțiile

Publicat: 05 mai 2023, 13:46, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Plata salariilor în numerar, interzisă. Care ar fi, însă, excepțiile

Autoritățile vor să interzică plățile cu numerar pentru salariu sau la comercianți, potrivit unui proiect de lege propus recent pentru adoptare la votul decisiv al Camerei Deputaților. Cum a fost avizat de către toate Comisiile, se pare că are toate șansele să fie aprobat. 

La acest moment, proiectul de act normativ se află la stadiul în care trebuie să primească votul Camerei Deputaților, forul decizional, astfel încât să poată să intre în vigoare.

Mai trebuie menționat și faptul că nu se precizează exact cum anume se vor putea plăti salariile, ci doar faptul că este exclus numerarul, potrivit avocatnet.ro.  

„Plata veniturilor de natură salarială, asimilate salariilor și a beneficiilor de asistență socială se efectuează prin mijloace de plată fără numerar”, se arată în document. 

Excepțiile de la regulă

Excepție de la regulă, aplicabile, de principiu, la cerere, constituie consumatorii vulnerabili din punct de vedere financiar (cei care au un venit lunar de maximum 60% din câștigul salarial mediu brut pe economie) și personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.

În prezent, angajatorii pot plăti salariile fie prin virament în conturile bancare ale salariaților, fie prin numerar.

Reguli pentru comercianți

O altă prevedere importantă este și faptul că toți comercianții, cu toate că nu este specificat expres cine ar fi aceștia, trebuie să pună la dispoziția clienților cel puțin un instrument de plată fără numerar. Aceasta înseamnă fie plata cu cardul la POS, fie cu cardul online.

Măsura ar viza atât societăți, cât și persoanele fizice autorizate sau întreprinderile individuale ori familiale.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie adoptat de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.