Ploieştenii au, precum americanii, o statuie a libertăţii

În plin centru al Ploieştiului, în faţa Palatului Administrativ, veghează discret destinele urbei şi ale aleşilor săi, Statuia Libertăţii. Aceasta a fost ridicată în 1881 de liberali, simbolizează câştigarea alegerilor din 1869 şi 1870 de către aceştia, triumful libertăţii şi egalităţii asupra conservatorismului, ca şi victoria – fie ea şi numai de-o zi – a Republicii de la Ploieşti, acea formă de protest care a făcut ca 24 de ore oraşul să fie un fel de stat în stat.

Ironic, conservatorii vremii au numit Statuia Libertăţii  “Madame Grigorescu”, după numele soţiei unui fruntaş liberal, Constantin T. Grigorescu. Monumentul a fost realizat la Paris, are trei metri şi jumătate înălţime şi se află aşezat pe un soclu de patru metri.





Alegerile şi Republica de la Ploieşti

Anii 1869 şi 1870 găseau locuitorii Ploieştiului nemulţumiţi de domniile catastrofale de la Bucureşti, de înclinarea acestora în faţa străinilor dornici să guverneze ţara. Alegerile locale şi parlamentare din aceşti doi ani s-au lăsat cu intimidări şi agresiuni fizice în toată regula, conservatorii vremii recurgând la forţă pentru a păstra puterea.

Toate aceste evenimente l-au făcut pe principele Carol I să exclame în numeroase rânduri: “Ploieştii au ajuns de doi ani un centru de agitaţie şi tulburări.” Cei 772 de alegători ai oraşului – la acea vreme, se ştie, nu aveau drept de vot decât bărbaţii cu stare – au schimbat în 1870 conservatorismul pe liberalism. Ei au ales cu majoritate de voturi, ca deputaţi, pe Constantin T. Grigorescu, pe Matache Nicolau, pe Anton Arion, pe Radu Stanian, toţi fruntaşi liberali. Pe 8 august 1870, tensiunea era în Ploieşti maximă.

Candiano Popescu, membru şi el al Partidului Liberal, le-a spus colegilor  săi – preotul Nicolae Iachimescu, locotenentul Camiano, Petre Apostolescu, Guţă Antonescu Grădinaru, cei patru deputaţi numiţi mai sus – că în noaptea imediat următoare principele Carol urmează să fie detronat, că oraşele mari vor fierbe de revoltă, că armata va trece de partea naţiunii.

El, Candiano Popescu, va fi numit prefect al Prahovei, iar Stan Popescu poliţai al Ploieştiului, urmând ca locotenentul Camiano să fie reactivat în armată. Vor suna clopotele bisericeşti şi toate cornurile gărzii naţionale. Solemnitatea clipei i-a facut pe liberali să confecţioneze rapid un steag. Toţi au ţinut să participe, după pricepere, la realizarea lui: Camiano a cumpărat pânză tricoloră, Radu Stanian a adus ac şi aţă, Guţă Grădinaru l-a cusut, Petre Apostolescu a dat şi el o mână de ajutor, iar Stan Popescu l-a luat acasă, înfăşurat în ziar, să-i pună coadă. Tricolorul avea să fluture noaptea în mâinile lor.

Atunci liberalii au arestat poliţaiul şi directorul prefecturii, au ocupat telegraful şi cazarma pompierilor. Ei au avut în fruntea mişcării garda naţională şi pompierii. De la primărie s-au înarmat cu săbii, puşti şi ledunci şi, tot aici, s-au omenit cu apă şi vin. Toată ziua de 9 august la Ploieşti a fost sărbătoare. Seara, armata venită de la Bucureşti, a arestat turbulenţii – peste 3000 de oameni, conduşi de 36 de capi, printre care Ion Brătianu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Golescu, colonelul Creţulescu, preotul Ştefan Dinicescu.

Ploieştenii au fost duşi pe străzi în cumplite bătăi, traşi de barbă, legaţi de chică unul de altul şi la cazarmă li s-a tăiat părul cu sabia, pentru a putea fi despărţiţi mai repede. Civililor participanţi la revoluţie li s-a întocmit proces, strămutat apoi, “pentru suspiciune legitimă” de la Ploieşti la Târgovişte. Turbulenţii au fost achitaţi două luni mai târziu. Evenimentele au intrat în istorie ca Republica de la Ploieşti.

“Madame Grigorescu”

După alegerile desfăşurate cu multă violenţă, ca şi după succesul Republicii şi verdictul procesului, Ploieştiului i-a fost oferită, ca semn de mare preţuire, o medalie comemorativă. Mai marii vremii au realizat-o prin subscripţie publică şi au specificat, oferind-o, că fac acest gest “pentru că Ploieştiul a ţinut ridicat stindardul libertăţii şi egalităţii şi a scăpat astfel, onoarea şi demnitatea onoarei naţiunei române!”

A fost clipa în care ideea liberalilor de a realiza în Ploieşti o statuie a libertăţii a prins contur pe deplin. S-a organizat o subscripţie publică şi cei 772 de alegători au avut un rol decisiv, prin participarea lor materială. Conservatorii, învinşi în alegeri, n-au vrut să se construiască un astfel de monument şi n-au făcut donaţii pentru el. Când, la 21 iunie 1881, Statuia Libertăţii realizată la Paris din bronz galvanizat, ajungea la Ploieşti, ei au vociferat: “Ne trebuia statuie a libertăţii…

Numai Madame Grigorescu, nevasta lui C. T. Grigorescu a fost cu ideea asta. Că ea-l conduce şi pe bărbatu-său, şi partidul. Dacă te uiţi la statuie şi te uiţi şi la madama, vezi că trăsăturile sunt aceleaşi, parcă piatra a fost cioplită după chipul şi asemănarea lu’ Madame Grigorescu. Păcat de C. A. Rosetti că a pus umărul la mascarada asta. Auzi, Statuia Libertăţii!

Mai bine să-i zicem statuii Madame Grigorescu, nu a libertăţii, că ea a vrut statuie în buricul târgului. Să ne înţelegem: numim piatra aia hidoasă numai Madame Grigorescu! În bătaie de joc, să se înveţe minte liberalii! Auzi la ei, luptă pentru ţară şi libertăţile publice!”

Dezvelirea Statuii Libertăţii

Porecla dată de conservatori n-a umbrit, însă, evenimentul. Încă de la ora 9:00 a zilei de 21 iunie 1881, centrul Ploieştiului a fost ocupat de “poporaţiune de toate clasele, în veşminte de sărbătoare”. De la Palatul Primăriei, unde urma să fie dezvelită statuia, până la Gara de Sud, a fost desfăşurată Garda Naţională. Au fost prezenţi deputaţii P. Ghica, P. Buiescu,  I.C. Funescu, Cernătescu, Călinescu.

Părintele arhiereu Orleanu, împreună cu alţi preoţi, a oficiat o slujbă religioasă. 120 de elevi de la Şcoala Normală din Bucureşti au fost aduşi special ca să cânte imnul “Libertatea Naţională”. S-au ţinut discursuri în care s-a arătat că Statuia Libertăţii  “este o dovadă a virtuţii ploieştenilor în susţinerea drepturilor cetăţeneşti cu ocazia alegerilor din 1869 şi 1870, ca şi la Republica  de la Ploieşti”.

Au urmat banchetul şi toasturile, unde C. T. Grigorescu şi ceilalţi membri liberali au închinat pentru libertate, pentru ţară, pentru Garda Naţională, pentru vitejie, pentru mame, pentru o primavară eternă, arătând că singura statuie a libertăţii din întreaga patrie română se află la Ploieşti. De altfel, situaţia aceasta s-a păstrat şi azi exact ca atunci: numai Ploieştiul are, dintre marile oraşe româneşti, în plin centru al său, o statuie a libertăţii.

Întorcandu-ne la anul 1881, trebuie spus că oraşul a fost, ca niciodată în acele vremuri, luminat noaptea întreagă, fanfara a cântat fără oprire, lumea s-a bucurat. Numai conservatorii şi-au promis în barbă că vor dărâma într-o zi statuia ridicată “ în numele luptei pentru ţară şi pentru libertăţile publice”.

Femeia cu lancea

Statuia Libertăţii a fost făcută la Paris, din bronz galvanizat. Are o înălţime de trei metri şi jumătate şi acum este amplasată pe un piedestal de  patru metri, din marmură de Proviţa. De-a lungul timpului ea a fost mutată în câteva locuri, în prezent aflându-se în faţa Palatului Administrativ Ploieşti.

Statuia reprezintă o femeie înfăşurată într-o mantie; în mâna dreaptă, ea ţine o lance, în stânga un pergament pe care stă scris: “Constituţiunea şi legea electorală”. Pe cele patru părţi se poate citi:1) “Anul 1881”; 2) “Anul 1869. Martie, 26.” 3) “Monument ridicat prin subscripţiune naţională”, 4) “Cetăţenilor ploieşteni, apărătorii libertăţilor publice, România recunoscătoare.” La revoluţia din 1989, lancea a fost furată şi edilii au înlocuit-o mult mai târziu.

Furate au fost şi felinarele aduse de la Paris odată cu statuia, care, conform arhitectului Toma Socolescu, realizatorul monumentului, erau amplasate în cele patru colţuri. Pentru realizarea statuii s-au strâns în acea vreme aproape 80.000 de lei şi se dorea ca ea să se  zărească din Gara de Sud a Ploieştiului – adică la o distanţă de doi km.

Respect…

Mulţi ani, Statuia Libertăţii a fost simbolul luptei ploieştenilor pentru libertate. Când treceau pe lângă ea, oamenii îşi descopereau capetele, ca în faţa unei icoane. Astăzi, puţini îşi amintesc că statuia există şi aproape nimeni nu mai ştie de ce a fost ridicată. Sunt şi ploieşteni care nu  cunosc locul amplasării statuii. Segmentul de urmaşi ai republicanilor care se mândresc cu  “Femeia cu lancea” este extrem de mic.

“Noi şi americanii – spun aceştia – ce avem o statuie a libertăţii. Dar dacă pe-a americanilor o ştie tot mapamondul, pe-a noastră nici fiii locului nu o cunosc. De altfel, Ploieştiul are puţine statui, în comparaţie cu alte oraşe. În cărţile de istorie nu se învaţă despre Statuia Libertăţii, iar din generaţie în generaţie, nu s-a prea păstrat povestea statuii.

Sub privirile “Femeii cu lancea”

Sfidând timpul şi, totodată vremurile, Statuia Libertăţii din Ploieşti, poreclită “Madame Grigorescu” de conservatorii anilor 1880, continuă să privească de pe soclul său, lumea. Ea îi vede pe aleşii ploieştenilor şi-ai neamului cum ţin în apropierea ei adunări festive. Nu-i scapă faptul că lângă ea, îndrăgostiţii se sărută cu foc.

Pe-alături, câinii vagabonzi ai Ploieştiului zburdă în voie şi nestingheriţi de nimeni. Uneori, în faţa ei se opresc cerşetorii, care întind mâna la mila trecătorilor. Şi câte şi câte nu vede zilnic Statuia Libertăţii…Dar demna femeie tace, cocoţată pe soclul ei. Singuratică, de parcă ar fi o pasăre rănită, abandonată de stolul ei…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...