PNL face concesii UDMR: Ce minister cedează liberalii

Liberalii merg mai departe cu planul de a învesti un guvern minoritar PNL-UMDR, susţinut de grupul minorităţilor naţionale, au declarat surse liberale pentru News.ro, însă vor să negocieze cu fiecare parlamentar, în condiţiile în care le lipsesc în jur de 70 de voturi. În urma discuţiilor cu partenerii de la UDMR, cei de la PNL ar fi dispuși să le cedeze acestora portofoliul Fondurilor Europene.

Sursele liberale au arătat că PNL încearcă să strângă o majoritate în Parlament, pentru a trece un guvern minoritar PNL-UDMR, susţinut de grupul minorităţilor naţionale, în acest sens urmând să negocieze cu fiecare parlamentar în parte, mai puţin cei de la AUR. Cei de la PNL mizează pe faptul că parlamentarii nu doresc alegeri anticipate şi nu vor contribui la căderea unui nou Guvern.

Liberalii au nevoie, potrivit calculelor interne, de aproximativ 70 de voturi pentru a trece Cabinetul Ciucă în Parlament.

Discuţiile cu cei de la UDMR continuă, astăzi, pentru finalizarea listei de miniştri, iar UDMR ar putea prelua portofoliul Fondurilor Europene, au mai precizat sursele. O decizie finală privind Cabinetul şi programul de guvernare se va lua cel mai probabil miercuri, într-o şedinţă de BPN al PNL, cu prezenţă fizică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...