PNL Iaşi susţine un guvern construit în jurul partidului, cu un premier liberal

Publicat: 06 nov. 2021, 18:43, de Eliza Popa, în POLITICĂ , ? cititori
PNL Iaşi susţine un guvern construit în jurul partidului, cu un premier liberal

Biroul Politic Judeţean al PNL Iaşi a adoptat sâmbătă, în unanimitate, o rezoluţie de susţinere a unui guvern construit în jurul Partidului Naţional Liberal, cu un premier liberal.

Potrivit unui comunicat al PNL Iaşi, viitorul guvern trebuie să aibă „obiective precise şi asumate pentru stabilitate guvernamentală şi care să răspundă în mod real nevoilor comunităţilor locale„. „Astfel, filiala judeţeană a PNL Iaşi, consideră că trebuie să primeze interesul naţional, al cetăţenilor, cu atât mai mult în această perioadă de grea încercare economică şi sanitară. (…) Partidul Naţional Liberal s-a angajat în găsirea celor mai bune soluţii pentru combaterea crizei sanitare şi economice provocate de pandemie, pentru plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, pentru susţinerea mediului de afaceri şi pentru identificarea de programe guvernamentale de sprijinire a comunităţilor locale”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, un guvern stabil creat în jurul PNL, cu un premier liberal şi o strategie guvernamentală îndreptată către nevoile reale ale cetăţenilor reprezintă soluţia cea mai bună pentru rezolvarea urgenţelor imediate ale României – revenirea economică şi depăşirea problemelor generate de pandemie.

Prin votul unanim dat astăzi, filiala judeţeană a PNL Iaşi aderă la opinia că nevoile reale ale cetăţenilor trebuie puse pe primul loc în negocierile cu partidele politice şi în procesul de vot care urmează a avea loc în Biroul Politic Naţional. Partidul Naţional Liberal rămâne un partid responsabil, făcând eforturi pentru a avea un Guvern votat cu atribuţii depline, care să traverseze cu bine România peste ameninţarea pandemică şi realizarea programelor de investiţii promise pentru dezvoltarea macroeconomică şi locală„, se mai menţionează în comunicat.