Podul dintre Brăila și Tulcea intră într-o nouă etapă. Stadiul lucrărilor a atins 60% (video)

Publicat: 18 dec. 2021, 12:41, de Cezar Amariei, în ACTUALITATE , ? cititori
Podul dintre Brăila și Tulcea intră într-o nouă etapă. Stadiul lucrărilor a atins 60% (video)

Una dintre cele mai importante operațiuni ale construirii podului de la Brăila s-a încheiat. Este vorba de întinderea cablurilor principale, între blocurile de ancoraj. De-acum, se intră într-o nouă etapă, de montare a tablierului metalic al podului.

Conform datelor publicate de Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, încep operațiunile de poziționare a grinzilor necesare realizării viaductului de acces din Brăila, iar în perioada următoare va începe montarea tablierului metalic al podului (foto Radu Aramă).

Pentru acest tip de lucrări vor fi folosite utilaje speciale și o macara de circa 600 de tone.

În paralele, continuă relocarea utilităților și lucrările pe zona drumurilor de legătură ale podului. În ceea ce privește stadiul lucrărilor la podul suspendat peste Dunăre, acestea au ajuns la 60%. 

Odată finalizată lucrarea, va fi cel mai mare pod din România și al treilea din Europa, ca lungime.

Investiția presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri vor fi pe teritoriul județului Tulcea. Deasupra Dunării va fi podul suspendat în lungime 1,9 kilometri.

Podul va avea trei deschideri: o deschidere principală (1120 m) și două laterale de 490 m pe malul Brăila și de 365 m pe malul Tulcea.

De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare.

Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare.

Și încă un detaliu tehnic: pilonii au 192 m înălțime totală de la partea superioară a fundației. Fiecare este prevăzut cu scări și lift, accesul fiind permis din benzile de întreținere localizate pe ambele părți ale tablierului.