Poezioara zilei: Dinescu, drona și pătuțul geopolitic al lui Nicușor

Mircea Dinescu a intrat în scandalul dronei de la Constanța cu arma lui veche: poezia-bici, poezia-cuțit, poezia care nu cere voie de la protocol. Incidentul este serios, desigur. O dronă marină ucraineană, scăpată de sub control, a explodat în Portul Constanța, iar autoritățile au explicat ulterior că situația a fost gestionată după proceduri.

Dar Dinescu nu scrie un proces-verbal. El scrie o epigramă cu fitil.

Și fitilul sună așa:

„Vin rușii!

Doar dronele rusești sunt foarte rele,

cele ucrainiene-s dulci și bune

iar Nicușor crezînd că sunt bezele

ar face-n fața lor o plecăciune.

Dacă s-ar fi născut în neolitic

chiar Tata Noe l-ar fi luat în arcă,

fiindcă-i așa un animal politic

că și Zelenki l-ar dresa c-o barcă,

pîndită cu nesaț din dosul ușii

pînă cînd portul va sări în aer,

că Nicușor e angajat ca fraier

să strige din pătuțul lui: vin rușii!”

Nu e o poezie fină, de salon, cu ceai și perdele vaporoase.

Este Dinescu în bocanci: dă cu rima în tablă, zgârie vopseaua oficială și pune degetul pe o nervozitate reală.

Problema nu este că Rusia rămâne agresorul evident al regiunii.

Problema este că, în România, orice incident ajunge imediat prins în malaxorul propagandei, al fricii și al explicațiilor oficiale spuse cu aerul că poporul trebuie să înghită totul fără să clipească.

Poezia lui Dinescu atacă tocmai această reflexie automată:

dacă drona e rusească, e pericol absolut; dacă e ucraineană, intrăm în subtilități, nuanțe și fraze lungi.

Sigur, realitatea militară este mai complicată decât o rimă.

Dar uneori rima are avantajul indecenței sănătoase:

spune în 12 versuri ce comunicatele spun în 12 paragrafe și tot nu lămuresc.

Iar imaginea cu Nicușor în pătuț, strigând „vin rușii!”, rămâne deja lipită de incident.

Fostul dizident e departe de talentul uluitor al tinereților.

Poezica e cam nedreaptă, cam crudă, cam Dinescu. Adică exact cât trebuie ca să nu treacă neobservată.