Poprire pe conturile Revolut. O premieră a justiției care ar putea să afecteze peste 2 milioane de români

Conturile de Revolut, greu de verificat de către autorități și aproape imposibil de executat până acum, ar putea să fie supuse popririi, conform  unei decizii a justiției din România care va afecta peste două milioane de români.

Ar fi o premieră pentru țara noastră, care are loc după ce instanţa a luat această decizie în două dosare ale unor clienți care au datorii la alte instituții bancare, arată fanatik.ro.

Revolut este cea mai populară aplicație financiară din România, lansată în 2018, cu ajutorul căreia se pot face transferuri rapide, se poate investi în acțiuni, aur sau criptomonede și chiar se rezervă bilete de avion sau vacanțe. România este a doua mare piață de retail din lume, cu peste 2 milioane clienți, după Marea Britanie.

În spatele interesului tot mai mare al românilor, dincolo de rata avantajoasă a cursului de schimb valutar, care este importantă mai ales în timpul concediilor în străinătate, mai există însă un motiv despre care nu se prea vorbește oficial: conturile Revolut sunt greu de verificat de către autorități și aproape imposibil de executat.

Pe de altă parte, nu putem face abstracție și de faptul că nu doar ANAF stă cu ochii pe banii românilor, ci și alte bănci care încearcă să-și recupereze banii pierduți în urma unor credite neperformante.

În România, conturile Revolut în lei sunt ”depozitate” la Libra Internet Bank, ca urmare a unui parteneriat semnat de cele două instituții, în anul 2020, care a permis Revolut Payments UAB, deținătoarea aplicației financiare, să poată opera conturi în lei cu IBAN românesc.

Ce s-a întâmplat anul trecut

Totul a pornit la finele anului 2021, după ce o companie de executări silite a chemat în instanță civilă Libra Bank și a cerut să fie pusă poprire pe conturile a doi clienți, excutați silit de Banca Comercială Română. În ambele cazuri, cererea executorului a vizat conturile Revolut ale debitorilor, însă doar Libra apare în dosar în calitate de terț poprit.

Care este miza uriașă a acestor acțiuni? Dacă judecătorii dau o decizie definitivă favorabilă executorului judecătoresc, atuci s-ar naște un precedent judiciar care ar obliga Libra și Revolut să-și reconsidere termenii parteneriatului. Pentru români, însă, ar fi o veste foarte proastă, pentru că nu vor putea să își mai țină banii în conturi Revolut, feriți de ochii ”indiscreți” ai autorităților sau ai altor instituții bancare la care ar avea eventuale datorii.

La acest moment, cele două acțiuni sunt admise pe fond, însă Libra Bank a făcut apel, fiind așteptat ca procesele să intre pe rolul instanțelor superioare în a doua jumătate a acestui an, arată Fanatik.

 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Andrei Bogdan Zidaru, directorul Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...
Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...