Portul Constanța, vulnerabil în fața rețelelor de trafic de droguri

Publicat: 20 mart. 2024, 20:39, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Portul Constanța, vulnerabil în fața rețelelor de trafic de droguri

Portul Constanța este vulnerabil în fața rețelelor de trafic de droguri, avertizează șeful Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).  

”Portul Constanța este una dintre porțile de intrare în Europa, care la un moment dat va putea fi probabil targhetată inclusiv de rețelele mari de trafic de droguri”, a declarat procurorul general al României, Alex Florența.

Vulnerabilitatea Portului Constanța este consecința lipsei de capacitate de a verifica toate containerele care intră în țara noastră. În opinia procurorului general, ”nu există port în Europa” care să poată verifica fiecare container.

”Trebuie să înțelegem paradigma în care se realizează verificările containerelor care pătrund în general în astfel de porturi. Nu există port în Europa în momentul de față care să aibă capacitatea tehnică de a scana și a verifica fiecare container în parte”,  a explicat Alex Florența.

De asemenea, procurorul general consideră necesară ”o mai bună prezență a organelor de poliție în Portul Constanța”.

”Cred că trebuie dezvoltat sistemul de scanning. E o problemă pe care portul Constanța a avut-o o lungă perioadă. Avem totodată nevoia ca România să ratifice convenția de monitorizare a containerelor, pentru că aici am avut o deficiență o lungă perioadă. Și trebuie o prezență mai bună a organelor de poliție în Portul Constanța pentru a putea monitoriza mai bine fenomenul. În general, la nivelul crimei organizate și a traficului de droguri rămân la părerea că schemele de personal sunt subdimensionate atât la nivelul parchetului, cât și la nivelul organelor de poliție”, a mai declarat procurorul general Florența. În legătură cu traficul de droguri, procurorul general al României spune că ”este o problemă gravă”, subliniind că nu doar la noi, ci mai ales în Europa de Vest.

Capturi mari de droguri

O analiză a indicatorilor asociați ofertei de droguri ilegale utilizate în mod obișnuit în Uniunea Europeană sugerează o disponibilitate mare pentru toate tipurile de substanțe, arată Raportul European privind drogurile pe anul 2023.  

”Piața este acum caracterizată de disponibilitatea relativ răspândită a unei game mai largi de droguri, care se găsesc, adesea, la un nivel ridicat de potență sau puritate. Au continuat să fie detectate capturi mari de droguri care sunt traficate în Europa în containere intermodale, lanțurile comerciale de aprovizionare fiind o țintă cheie pentru infiltrarea grupurilor infracționale organizate. De asemenea, Europa rămâne o zonă importantă de producție pentru anumite substanțe, în special pentru drogurile sintetice și cannabis”, se precizează în același document