Portul Rotterdam se pregătește pentru război. UE și NATO anticipează un posibil conflict cu Rusia

Publicat: 08 iul. 2025, 18:16, de Corina Oprea, în ECONOMIE , ? cititori
Portul Rotterdam se pregătește pentru război. UE și NATO anticipează un posibil conflict cu Rusia

Portul Rotterdam, principalul hub logistic al Europei, își adaptează infrastructura pentru eventualitatea unui conflict militar cu Rusia. Autoritățile olandeze colaborează cu aliații NATO pentru a asigura rutele de transport al echipamentelor militare, iar UE elaborează o strategie de stocare esențială în caz de criză extinsă, conform Puterea Financiară.

Portul Rotterdam devine parte din infrastructura de apărare a Europei

Autoritățile olandeze au început pregătiri logistice complexe în portul Rotterdam, vizând un scenariu de război în Europa. Spații speciale sunt rezervate pentru transportul echipamentelor NATO, iar rutele comerciale sunt planificate astfel încât să fie adaptate rapid în cazul unui conflict.

Directorul general al Autorității Portuare din Rotterdam, Boudewijn Siemons, a explicat că există o colaborare strânsă cu portul Anvers din Belgia, în contextul în care nu toate terminalele pot primi echipamente militare. Potrivit acestuia, în eventualitatea unui transfer masiv de tehnică militară, Rotterdam și Anvers ar putea împărți volumul de lucru, astfel încât traficul să nu fie blocat.

„Nu toate terminalele sunt potrivite pentru manipularea echipamentului militar. Dacă ar fi nevoie să fie expediate volume mari de bunuri militare, ne-am baza pe Anvers, sau pe alte porturi, să preia o parte din capacitate – și viceversa. Ne vedem din ce în ce mai puțin ca rivali. Sigur, concurăm unde este necesar, dar colaborăm acolo unde putem”, a declarat Boudewijn Siemons pentru Financial Times.

UE pregătește rezerve strategice de medicamente, alimente și materii prime

Strategia europeană privind reziliența defensivă se extinde dincolo de partea militară. Uniunea Europeană urmează să anunțe lansarea unei strategii comune de stocare a unor resurse esențiale – de la medicamente și echipamente energetice, până la apă, alimente și materii prime critice.

Această inițiativă vine în contextul în care invazia Rusiei în Ucraina a intrat în al patrulea an, iar UE se pregătește pentru orice escaladare. Strategia este concepută atât ca o reacție la agresiunea rusă, cât și ca răspuns la presiunile administrației americane, care solicită o implicare mai mare a Europei în propria apărare.

Ministerul olandez al Apărării a cerut deja ca portul Rotterdam să rezerve spații pentru mai multe transporturi militare. Unele nave NATO vor ancora timp de câteva săptămâni, de patru-cinci ori pe an, locația urmând să varieze în funcție de necesități.

Conform directorului portului, terminalul de containere este singurul punct din Rotterdam unde se poate transfera muniție în condiții de siguranță de la o navă la alta. Tot acolo vor avea loc și exerciții amfibii periodice.

„Una sau mai multe nave militare vor staționa la cheu timp de câteva săptămâni, de patru-cinci ori pe an”, a precizat Boudewijn Siemons, subliniind că zona terminalului de containere este singurul loc sigur pentru transferul muniției.

Portul a mai fost folosit pentru transporturi militare, cu un vârf în perioada războiului din Golf din 2003, dar nu a avut niciodată un cheu exclusiv dedicat armatei – nici măcar în timpul Războiului Rece. Spre deosebire de Anvers, care primește regulat echipamente destinate trupelor americane.

Rotterdam primește anual 28.000 de nave maritime și 91.000 de nave fluviale, gestionând aproximativ 436 milioane de tone de marfă. Totuși, sancțiunile impuse Rusiei au generat o scădere cu 8% a volumului de schimb comercial, în special în zona petrolului.

Pe lângă colaborarea militară, Rotterdam și Anvers – al doilea cel mai mare port al UE, cu 240 milioane de tone de marfă anual – își aliniază strategiile pentru consolidarea autonomiei economice europene. În pandemie, Europa s-a confruntat cu dependențe critice de China și India, mai ales în ceea ce privește medicamentele și echipamentele medicale.

„Echipele noastre colaborează tot mai strâns pe mai multe teme, inclusiv pe tema rezilienței”, a spus Siemons, referindu-se la cooperarea cu portul Anvers.