Porturile de la Dunăre, readuse la viață. Investiții de 125 milioane lei la Drobeta Turnu Severin

Publicat: 25 apr. 2024, 21:01, de Viorela Pitulice, în Transporturi , ? cititori
Porturile de la Dunăre, readuse la viață. Investiții de 125 milioane lei la Drobeta Turnu Severin
Sursa foto: Infrapress

Guvernul încearcă să readucă la viață porturile de la Dunăre. Portul Drobeta Turnu Severin, de exemplu, va fi modernizat cu ajutorul unor fonduri externe, dar și de la bugetul de stat, urmând să beneficieze de o sumă de 124,56 milioane lei.

Guvernul a adoptat, joi, un act normativ, prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici și aprobate fondurile necesare pentru reabilitarea a două dintre cele trei amplasamente ale portului Drobeta Turnu Severin. Banii vor fi folosiți pentru portul comercial și portul de pasageri.

Concret, Executivul a adoptat hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii portuare în portul Drobeta Turnu Severin”.

Investiții în cele două porturi 

Principalele lucrări ce vor fi realizate în portul comercial vizează: reabilitarea cheiului vertical existent pe întreaga lungimea de 300 m, reabilitarea platformei şi a liniilor de cale ferată pe o distanţă de 260 m. De asemenea, se are în vedere reabilitarea platformei de beton pentru depozitare-operare de mărfuri pe o suprafaţă de 3.500 mp,  după cum precizează Guvernul.

În același timp, se vor realiza o serie de lucrări și în portul de pasageri, cum ar fi reabilitarea cheului pereat existent, cu o lungime de 580 m. Va fi refăcut betonului degradat din pereu şi grinda intermediară și se va moderniza cheul pe o lungime de 170 m.

Lucrările vor mai viza reabilitarea a 10.850 mp de platforme şi drum, reabilitarea a 3.040 mp de trotuare de-a lungul cheului, precum și montarea a două staţii de alimentare cu energie electrică pentru autoturisme (11 sisteme duble de alimentare 1×5, 2×3).

În total, investiţia (inclusiv TVA) se ridică la 124,56 milioane lei, durata de realizare fiind preconizată la 24 luni. Aceste investiţii vor contribui la dezvoltarea locală şi regională.

În urma lucrărilor de modernizare este așteptată o creștere a traficului de mărfuri în port. Nu în ultimul rând, se vor asigura condiţii optime de lucru, desfăşurarea normală a activităţilor specifice şi se vor crea noi locuri de muncă.

Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Program Transport (PT) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.