Poveste de la conac. De la conacul Bellu

În oraşul prahovean Urlaţi există, încă, o parte din faimosul Conac Bellu. Despre el şi despre cei care l-au stăpânit, mai jos.

Istoric. Pe scurt

Dacă treci prin oraşul prahovean Urlaţi şi nu mergi să vezi, din neştiinţă sau lipsă de timp, Conacul Bellu, înseamnă că degeaba ai fost pe aici, că n-ai văzut nimic.
Conacul Bellu este cel mai emblematic edificiu al locului. Este vorba, de fapt, despre un complex de clădiri (chiar dacă acum nu se mai păstrează tot, ci doar clădirea mică, palatul, bucătăria, biserica şi celelalte fiind distruse de timp şi nepăsare ori de bombardamente, în cel de-al doilea război mondial).

Familia Bellu a venit din Pindu Macedoniei, din localitatea Pella, în anul 1780. Tot cam din aceeaşi perioadă ar data şi clădirile de la Urlaţi, poate câteva decenii după. Reşedinţa de la Urlaţi era cea mai apropiată de suflet neamului Bellu.

Alexandru Bellu

Era o familie însemnată, beneficia de averi substanţiale şi a dorit, ba chiar a şi realizat, alianţe matrimoniale cu alte case asemănătoare. Astfel, s-a înrudit cu Cantacuzinii, cu Văcăreştii, Câmpinenii, Sturdza şi cu alte familii importante ale neamului.

Dacă e să înjghebăm o frântură din arborele genealogic al neamului, ar trebui să spunem că, bunicul lui Alexandru Bellu, cunoscutul colecţionar, care a trăit pe la 1900, s-a căsătorit cu Irina Văcărescu, apoi a încheiat o alianţă matrimonială cu Eliza Ştirbei, fiica domnitorului Barbu Ştirbei, iar exemplele ar putea continua.

Bellu sau Grigorescu?

Alexandru Bellu, bun prieten cu Nicolae Grigorescu, avea trei mari pasiuni: colecţiona obiecte de artă, fotografia chipuri de ţărănci şi iubea cu patimă femeile. De fapt, toţi bărbaţii din neamul Bellu erau unii „iubăreţi“, cum îi ştia târgul.

Toţi au avut copii din flori. Dar, cum ni s-a spus, ei nu-şi băteau joc de fete, ţărănci, de cele mai multe ori la origini, ci le dădeau la carte, le cizelau, le găseau apoi bărbaţi, le înzestrau şi le făceau un rost. Rafinat, cu un gust desăvârşit, Alexandru Bellu a strâns de peste tot din lume porţelanuri, tablouri, argintărie, obiecte de mobilier. Toate sunt deosebite şi au o valoare inestimabilă. Unele dintre acestea provin din secolele al II-lea şi al III-lea.

Spuneam că Grigorescu şi Bellu erau prieteni. Atât de buni, că ajunseseră să se influenţeze unul pe celălalt în ceea ce făceau. Există chiar, după cum spun interlocutorii noştri, un serios semn de întrebare privind renumitul car cu boi: l-a fotografiat întâi Bellu şi apoi l-a pictat Grigorescu ori Grigorescu a realizat întâi tabloul şi Bellu s-a inspirat privind şi admirând pânza? E greu de spus, la  această dilemă nu au răspuns nici specialiştii.

Prin ani

Deşi a trăit destul de mult la Urlaţi, Alexandru Bellu a fost înmormântat la cimitirul care îi poartă numele din Bucureşti. Unchiul său, Barbu Bellu, ministru de justiţie în timpul lui Cuza, a donat municipalităţii 20 hectare de teren, la fel ca şi Văcăreştii, pe care s-a întins apoi Cimitirul Bellu.

Aici a fost îngropat corpul neînsufleţit al colecţionarului atunci când i-a venit sfârşitul. Încă de la moartea sa, Alexandrina, soţia, a donat Academiei Române întreg complexul de clădiri de la Urlaţi. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole