Pravda: „O întoarcere a Europei în secolul al XIX-lea”

Publicat: 31 mart. 2022, 00:03, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Pravda: „O întoarcere a Europei în secolul al XIX-lea”

”O alternativă la gazul rusesc ar însemna o întoarcere a Europei în secolul al XIX-lea”, titrează cotidianul moscovit pro-Kremlin Pravda.

Același ziar opinează că „Rusia a oprit de fapt un mare război, Cu cât avansăm mai mult în operațiunea noastră specială din Ucraina, cu atât mai mică este probabilitatea unui război între Rusia și Occident”, afirmă cotidianul moscovit.

Cât despre China, cotidianul rusesc Nezavisimaia Gazeta titrează: „Beijingul consideră că Washingtonul este vinovat pentru criza din Ucraina, iar sancțiunile împotriva Rusiei vor dăuna tuturor”.

Eliberarea bazinului Donbas

Altminteri, Rusia pare mulțumită. Potrivit publicației Trud, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a anunțat că „operațiunea specială din Ucraina și-a atims principalele obiective”. Șoigu le-ar mai fi spus subalternilor că „asta va permite atingerea obiectivului principal, respectiv, eliberarea bazinului Donbas”.