Predoiu: vom avea ofițeri austrieci în România după intrarea în Schengen

Publicat: 06 ian. 2024, 17:00, de Cristian Matache, în POLITICĂ , ? cititori
Predoiu: vom avea ofițeri austrieci în România după intrarea în Schengen

Ministrul Cătălin Predoiu susține că ofițeri austrieci vor sta la frontierele aeriene ale României precum și în Portul Constanța când vom intra în Schengen.

Acordul ”Air Schengen” ne obligă să întărim controalele la frontiere și prin urmare vom avea ofițeri austrieci la frontierele aeriene și în Portul Constanța, admite ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, într-un podcast la DC News.

”Avem acordul politic, declarații politice, decizie a Consiliului, deci instrumentul juridic, toate aceste lucruri au fost în discuții, negocieri. Prevede așa –  să întărim controalele la frontiere, noi, românii și bulgarii. Nu e rău, ceea ce oricum ne propunem lucrul ăsta!

Mai prevede așa –  Comisia Europeană să investească, să deblocheze bani pentru România și Bulgaria, să-și întărească logistica cu privire la paza frontierelor – drone, motociclete, mijloace, vehicule, autospeciale, radare, camere cu termoviziune”, a spus Predoiu.

Acesta spune că primim și bani pentru asta. ”Deci nu am cedat nimic, am câștigat bani, să spun așa. Pentru ce? Pentru echiparea Poliției de Frontieră. Ce face Poliția de Frontieră? Ne păzește! Și pe dumneavoastră și pe mine și pe noi toți! Ce e rău în asta? Nu cred că e ceva rău!

Trei – să intensificăm cooperarea polițienească. Ce înseamnă asta? Ca polițistul român să coopereze mai intens cu polițistul austriac, cu polițistul bulgar, să oprească migrația ilegală, traficul de persoane, traficul de droguri, traficul de arme, crimă organizată.

Ce înseamnă să coopereze mai intens? Păi să vorbească mai des la telefon, să îți comunice bazele de date mai rapid, să cooperezi în dosare care trec frontiera, între ghilimele, deci infracțiuni petrecute în România, apoi de aceeași persoană petrecute în Austria, comise în Bulgaria, trafic de colo colo, oamenii ăștia, infractorii, lucrează coordonat între ei uneori. Păi trebuie să se coordoneze și polițiștii mai bine. Asta spune acordul. E rău asta? Nu cred că e rău.

Ce mai spune? Mai spune ca ofițeri Frontex să fie dislocați în România și Bulgaria. Ce sunt ofițerii Frontex? Sunt ofițeri care sunt veniți din toate polițiile membre Frontex, inclusiv România avem peste 2.000 de oameni polițiști care activează în Frontex, la ora asta, și care să ajute la protecția frontierei. Deci, primesc un ajutor din partea Frontex. Și mai primesc un ajutor, pentru început, ofițerii austrieci specializați în controlul documentelor să sprijine ofițerii noștri români de la frontiera aeriană. Ce înseamnă asta? Înseamnă că atunci când un polițist de frontieră român ia un act de identitate în mână, un pașaport, se uită la el și i se pare că e ceva ciudat, dar totuși nu e sigur dacă e un fals, e o persoană substituită, ai un document expirat și corectat, deci tot un fals, până la urmă, se consultă cu specialistul, colegul austriac care e lângă el și îi spune: uită-te și tu la acest buletin”, a spus Predoiu.

Întrebat de moderator, dacă la punctul de frontieră de la Otopeni, de pildă, am putea avea ofițeri austrieci lângă cei români, Cătălin Predoiu a răspuns:”Care nu neapărat…din când în când e consultat, că știu și românii să facă treabă, dar unde-s cazuri, falsuri mai bine executate și sunt mai greu de depistat, se consultă între ei, verifică în baza de date, cel austriac vorbește cu ai lui acasă. E mai simplu, da? Dar și noi facem treaba asta, sunt ofițeri români, experți în documente false, în depistarea lor, care activează la ora asta pe linia Frontex, în alte frontiere. Anual se întâmplă lucrul ăsta”, a răspuns Predoiu.

Conform acestuia, prezența unor ofițeri austrieci nu e o umilință ci ”o cooperare europeană absolut firească”.