Preferă să distrugă cultura de căpșune, decât să vândă fructele. “Nu există altă cale”

În acest an, căpșunele nu sunt deloc o afacere bună pentru fermieri din Germania, care preferă să distrugă cultura, decât să trimită fructele la piață. La fel ca și la noi, producătorii nemți spun că de vină pentru această situație este marfa ieftină venită din străinătate.

În zona Münsterland, de exemplu, fermieri au decis să nu mai recolteze producția,  preferând chiar să o distrugă, pentru a face loc altor culturi, în speranța că vor mai recupera astfel din pierderi, potrivit ZiarulRomânaesc.de.

„Ei spun: trebuie să livrați. Dar nu livrez. Prefer să distrug cultura”, spune Rahmann. Pierde șapte euro pe lădiță – dacă livrează. Are nevoie de 1,60 până la 1,70 de euro pe bolul de 500 de grame. Comerciantul îi plătește 1,01 euro. Bolul este apoi vândut în supermarket cu 2,99 euro”, spune fermierul Andreas Rahmann din Coesfeld.

Rahmann și-a distrus recolta  de căpșune de pe o sprafață de trei hectare, iar acum vrea să cultive porumb ca să mai poată produce bani anul acesta. „Este de plâns – aceasta este munca de un an, sau chiar de câțiva ani. Dacă apoi îl distrugi fără a avea beneficii, este foarte enervant”, a declarat Rahmann.

Producătorul a făcut și un apel către germani: „Dacă noi, consumatorii, vrem să avem în continuare căpșuni din Germania, atunci trebuie să plătim mai mulți bani pentru asta – nu există altă cale.”

Fermierii germani trebuie să facă față costurilor ridicate de producție, dar și concurenței ieftine din străinătate. În același timp, cererea de fructe dulci, roșii a scăzut, pe fondul exploziei inflației.

 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...