Premier Energy PLC lansează o ofertă publică de acțiuni la BVB

Publicat: 08 mai 2024, 12:15, de George Andrei, în ECONOMIE , ? cititori
Premier Energy PLC lansează o ofertă publică de acțiuni la BVB
Premier Energy PLC lansează o ofertă publică de ațiuni la BVB

Compania din domeniul energiei Premier Energy PLC lansează la Busa de Valori București o ofertă primară de acțiuni nou emise, în număr de 25.000.250 unități, în cadrul unei operațiuni de majorare a capitalului social, până la un maximum de 30.000.300 de acțiuni, a anunțat, miercuri, Bursa de Valori București.

Oferta include și o emisiune secundară de maximum 6.250.063 acțiuni, deținute de EMMA Alpha Holding Ltd, iar majorarea poate fi făcută până la maximum 7.500.076 acțiuni, cu o supra-alocare de maximum 4.687.546 acțiuni deținute de EMMA Alpha Holding Ltd.

Valoarea nominală este de 0,001 euro pe acțiune. Perioada de derulare a subscrierilor este este 8 – 15 mai 2024. Acțiunile sunt oferite la Intervalul Prețului de Ofertă de 19 – 21,50 lei pe acțiune.

Pentru Tranșa Investitorilor de Retail, pretul este fix de 21,50 lei pe acțiune. Pentru Tranșa Investitorilor Instituționali este acceptat orice pret din cadrul Intervalului Pretului de Ofertă (inclusiv la limita inferioară si cea superioară a intervalului).

Pasul de preț aferent subscrierilor pentru acțiunile oferite realizate de către Investitorii Institutional este de 0,01 lei.

Intermediarii ofertei sunt coordonatori Globali Comuni Citigroup Global Markets Europe AG, Unicredit Bank GmbH – filiala Milano, Wood & Company Financial Servicies a.s.

Codeținătorii Registrului de Subscrieri sunt Alpha Bank Romania S.A., BT Capital Partners S.A.

Banca Transilvania se află în grupul de distribuție. În 24 martie 2022, Autoritaea de Supraveghere Financiară a acceptat cererea formulată de Cyprus Securities and Exchange Commission (CySec) de a transfera către A.S.F.

Competența în ceea ce privește aprobarea prospectului de ofertă de vânzare de acțiuni emise de societatea Premier Energy PLC, în vederea admiterii la tranzacționare pe piața reglementată administrată de societatea Bursa de Valori Bucuresti.

Notificarea cu privire la rezultatele ofertei va fi remisă la Autoritatea de Supraveghere Financiară în termen de cel mult 5 zile lucratoare de la data închiderii acesteia.