Premieră în Vrancea: După seceta cruntă, au ajuns și generatoarele pentru stimularea precipitaţiilor

Publicat: 23 sept. 2022, 18:00, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Premieră în Vrancea: După seceta cruntă, au ajuns și generatoarele pentru stimularea precipitaţiilor

Zece generatoare pentru stimularea precipitaţiilor, o premieră pentru România, au intrat în dotarea Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova II din Vrancea, judeţ care a fost printre cele mai afectate de seceta din acest an, a anunțat prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici.

Generatoarele au fost achiziţionate din Croaţia şi vor fi instalate în zona premontană, în punctele de lansare a rachetelor, urmând să mai fie achiziţionate alte zece generatoare pentru zona montană.

Tehnologia va fi pusă în funcţiune săptămâna viitoare, în paralel continuând şi operaţiunile de combatere a grindinei, dacă situaţia o va impune. Ambele activităţi vor fi coordonate din Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova II Vrancea, din centrul de comandă.

„Din păcate, stimularea precipitaţiilor nu a fost o prioritate şi nu a fost implementată la nivelul României. Astăzi (vineri – n.red.), în Vrancea, s-a dat startul şi la această componentă, o premieră naţională. Este vorba de zece generatoare, 10 sisteme performante cu rol de stimulare a norilor de precipitaţii, care au intrat în dotarea Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova II Vrancea. (…) Din punct de vedere al inovaţiei, din fericire este o noutate doar pentru România, dar acest lucru are şi o componentă bună. Aceste generatoare, fiind folosite pe scară largă în Croaţia, Franţa, Spania, China sau America de Nord, nu sunt la nivel de teste experimentale, deja şi-au demonstrat eficacitatea”, a declarat Nicuşor Halici.

Pentru a-i liniști pe localnicii care susțin că de fapt în zonă este secetă, din cauza lansărilor de rachete antigrindină, reprezentanţii Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova II Vrancea au dat asigurări că tehnologia însămânţării norilor cu iodură de argint nu produce efecte adverse pentru mediu sau om.

„Vom implementa un program de stimulare a precipitaţiilor utilizând tehnologia generatoarelor terestre. Vom face acest program pe cel puţin 60 de zile, în perioada sezonului rece. Este o perioadă favorabilă însămânţării norilor de joasă altitudine, cu un minim de umiditate, şi vom încerca să stimulăm atât precipitaţiile, dar şi zăpada pe zona montană. Vom stimula nori existenţi introducând substanţa activă, iodură de argint, în norii cu potenţial de precipitare, creând nuclee de condensare. Practic, este acelaşi principiu folosit şi la rachetele antigrindină. (…) Au existat voci care au criticat substanţa. În momentul de faţă, această substanţă se foloseşte pe scară largă atât pentru stimularea precipitaţiilor, cât şi pentru combaterea grindinei. De-a lungul timpului, s-au folosit mai multe substanţe active, dar s-a dovedit faptul că, din punct de vedere al mediului, iodura de argint nu produce efecte adverse. Noi am făcut an de an studii de mediu, am luat probe din apa meteorică căzută la sol în urma însămânţării şi le-am dus la laborator de mediu acreditat pentru studiile necesare şi nu s-a găsit vreun grad ridicat de contaminare sau valori peste limita normalului în sol, fapt pentru care nu putem merge pe ipoteza că substanţa activă ar produce efecte adverse”, a precizat  directorul unităţii de combatere a grindinei, Ionuţ Lazăr.

În anul 2022, judeţul Vrancea a fost grav afectat de seceta pedologică, peste 75% din culturile de toamnă fiind calamitate. În acelaşi timp, cultura de porumb a fost calamitată pe 100% din suprafeţele agricole neirigate din judeţ.