Premieră-surpriză: Cine a prezentat sistemul chinezesc de apărare aeriană FK-3 (VIDEO)

Publicat: 01 mai 2022, 17:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Premieră-surpriză: Cine a prezentat sistemul chinezesc de apărare aeriană FK-3 (VIDEO)

Serbia a prezentat în premieră sistemul modern de apărare aeriană FK-3, recent achiziţionat din China, relatează dpa.

Am reuşit recent să investim mai mulţi bani şi rezultatul este că ne-am echipat armata cu resurse moderne„, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic sâmbătă, pe marginea show-ului aviatic şi de prezentare de arme de la aeroportul militar Batajnica, din apropiere de Belgrad.

SUA au avertizat Serbia că nu ar trebui să achiziţioneze sistemul de apărare aeriană chinezesc. Sistemul poate lovi aparate aeriene, rachete şi drone şi se spune că este bazat pe sistemul rusesc S-300. Serbia a încheiat deja acordul de achiziţie în 2019.

La începutul lui aprilie, China a livrat primele componente. La show-ul de la aeroport, armata sârbă a prezentat şi sistemul de apărare aeriană rusesc Panzir pentru prima dată, pe care l-a achiziţionat în 2020.

Serbia doreşte să adere la UE, dar nu şi la NATO

În mandatul lui Vucic, statul balcanic a aprofundat relaţiile cu Rusia. Totuşi, în Adunarea Generală a ONU, Belgradul a fost printre ţările care a condamnat invazia rusă în Ucraina.

În acelaşi timp, Serbia a arătat că nu este dispusă să se alăture sancţiunilor UE împotriva Rusiei. Serbia doreşte să adere la UE, dar nu şi la NATO. Totuşi, participă la programul Parteneriatul NATO pentru pace.

Vucic a mai spus la show-ul militar că negociază în prezent cu Franţa achiziţionarea a 12 avioane de luptă Rafale.