Premierul anunță o nouă schemă de ajutor de minimis pentru construirea instalațiilor de reciclare a deșeurilor

Publicat: 15 mart. 2023, 14:21, de Aurel Drăgan, în POLITICĂ , ? cititori
Premierul anunță o nouă schemă de ajutor de minimis pentru construirea instalațiilor  de reciclare a deșeurilor
Ședință guvern Ciucă

Guvernul va stabili o schemă de ajutor de minimis pentru construirea instalaţiilor de reciclare a deşeurilor, a informat, miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă, care a precizat că este vorba despre o sumă de aproximativ 26 de milioane de euro.

Un alt subiect important este cel legat de mediu. Este o temă care nu ţine doar de perspectivele de viitor pe care noi le-am asumat, este o temă care intră, şi mă bucur foarte mult pentru acest lucru, în sfera de preocupări a tinerilor. Astăzi, în şedinţa de Guvern, stabilim o schemă de ajutor de minimis – este vorba de un mecanism de sprijin pentru construirea instalaţiilor de reciclare a deşeurilor. Discutăm de un ajutor în valoare de aproximativ 26 de milioane de euro. De aceşti bani vor beneficia atât IMM-urile, cât şi întreprinderile mari„, a declarat Ciucă, la începutul şedinţei Cabinetului.

El şi-a exprimat convingerea că demersurile asumate la nivelul Ministerului Mediului vor fi continuate pentru a se putea reduce efectele negative ale deşeurilor asupra mediului. 

Proiecte prin RePowerEU

Nicolae Ciucă a arătat și că guvernul are în analiză un memorandum referitor la proiectele din Programul REPowerEU privind infrastructura de transport şi producere a energiei, ce vor beneficia de 1,4 miliarde euro. El a solicitat miniştrilor Energiei, Mediului şi Proiectelor Europene să se coordoneze permanent pentru a folosi în mod judicios banii din toate sursele de finanţare.

Legat de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, un alt aspect este cel reprezentat de Programul REPowerEU. Astăzi avem în analiză un memorandum prin care asigurăm punerea în transparenţă a proiectelor prin care vom urmări ca la nivelul infrastructurii de transport a energiei, dar şi la nivelul producerii energiei şi îndeosebi a energiei verzi vor fi proiecte care vor beneficia de 1,4 miliarde de euro, bani care sunt complementari la programele deja aflate în desfăşurare„, a precizat prim-ministrul, la începutul şedinţei Executivului.

El a completat că a aprobat, prin programul de modernizare, aproximativ 500 milioane de euro, bani care vor fi investiţi în infrastructura de transport energetic.

Trebuie să fac menţiunea că sunt în derulare o serie întreagă de proiecte prin care se diversifică şi se măreşte capacitatea de producere a energiei electrice, iar toate acestea pot avea o finalitate doar dacă reuşim să aliniem şi capacitatea de transport a energiei. Ca atare, există o corelare între Ministerul Energiei, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Mediului, pentru că şi prin Ministerul Mediului se desfăşoară proiecte de finanţare a producerii energiei verzi. Este absolut necesar şi cer celor trei miniştri să se coordoneze permanent, astfel încât să putem să folosim în mod judicios banii din toate aceste surse de finanţare. Dar, aparte, este nevoie să vedem care este impactul şi care sunt efectele atât în infrastructura de transport, cât şi în cea de producere a energiei„, a spus premierul.

La rândul său, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a amintit că trebuie ca ţara noastră să respecte termenul stabilit în regulamentul Comisiei Europene de implementare a acestor proiecte, respectiv data de 31 august 2026.

Într-adevăr avem această propunere pentru a pune în consultare publică investiţiile pe care le avem gândite pe capitolul REPowerEU. Capitolul Repower EU este cu obiectiv stabilit prin regulamentul Comisiei – acela de a consolida independenţa energetică a statelor membre şi, în sensul celor menţionate de dumneavoastră, structura investiţiilor priveşte atât infrastructura de transport a energiei electrice, cât şi infrastructura de transport pentru gazele naturale, împreună cu o serie de măsuri care se referă inclusiv la investiţii verzi, care au componentă de energie verde pentru clădirile rezidenţiale, astfel încât noi să putem respecta termenul pe care îl avem în regulamentul Comisiei Europene de implementare a acestor proiecte, respectiv data de 31 august 2026„, a explicat Boloş.

El a adăugat că, dacă va fi aprobat memorandumul, în următoarea perioadă vor fi scoase în consultare publică aceste propuneri de investiţii şi va fi organizată o dezbatere pe capitolul Repower EU.

După finalizarea acestor consultări şi dezbateri publice ar urma să avem memorandumul final rezultat din consultările publice şi să ne mandataţi mai apoi pentru a purta negocierile cu Comisia Europeană„, a menţionat Marcel Boloş.