Președintele CEC Bank, Bogdan Neacșu: „Fac apel la toate băncile din sistem”

Publicat: 13 dec. 2021, 11:00, de Roxana Roseti, în ECONOMIE , ? cititori
Președintele CEC Bank, Bogdan Neacșu: „Fac apel la toate băncile din sistem”

Președintele CEC Bank, Bogdan Neacșu, a declarat că băncile vor fi în perioada următoare interesate de capacitatea de absorbție a fondurilor puse la dispoziție pentru România prin PNRR.

PNRR-ul, în primul rând, este un program național de relansare și de promovare a strategiilor de redresare economică și socială. Cred că sunt programe foarte importante de care România are nevoie în materie de infrastructură, economie sustenabilă și energie, și alte domenii considerate critice sau prioritare pentru România. Pe 2 decembrie, prima parte a programului a fost aprobată, banii au fost virați în România, vorbim de sume importante care pot fi derulate.

Este foarte important că guvernanții noștri s-au apucat să pună în aplicare legislația care să opereze aceste programe, pentru că până acum erau doar programe scrise, aprobate de UE. Deja s-a trecut la nivelul de operaționalizare și maniera în care aceste programe să devină implementate. Ce fac băncile în acest sens? Nu doar CEC Bank, dar este unul dintre jucătorii importanți pentru că avem expertiza și experiența necesară în a derula astfel de programe, ele se aseamănă foarte mult cu programele finanțate din fondurile europene. Sunt canalizate pe segmente strategice”, a explicat președintele CEC Bank duminică seara, pe B1 TV.

Ar fi păcat dacă ratăm acest val

Bogdan Neacșu a mai subliniat că vitală va fi în perioada următoare capacitatea de absorbție a fondurilor puse la cale de UE: „Ce ne interesează pe noi este ca rata de absorbție a acestor fonduri să fie foarte mare. Fac apel la toate băncile din sistem, să facă demersurile necesare să ajutăm la ce înseamnă absorbția acestor fonduri. România știm bine din trecut că nu are o experiență bună în ce înseamnă absorbția fondurilor europene.

Ar fi păcat dacă ratăm acest val sau nu ne ducem către un nivel satisfăcător din acest punct de vedere. Trebuie să privim și nivelul de încredere pe care partenerii l-au acordat când au aprobat un astfel de program”.