Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns în Serbia

Publicat: 08 mai 2024, 06:46, de Viorela Pitulice, în Internațional , ? cititori
Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns în Serbia
Sursa foto: Ziua.md

Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns, marți seara, în Serbia, în cadrul turneului său european, după două zile petrecute în Franța.

Prima etapă a călătoriei în Europa a fost Franța, unde Xi Jinping a avut o reuniune cu președintele Emmanuel Macron, dar și cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Liderul chinez „a sosit la Belgrad cu un avion special în seara zilei de 7 mai pentru a face o vizită de stat”.

Dacă luni, a avut loc la Paris reuniunea cu Macron și Ursula von der Leyen, marți, preşedintele Emmanuel Macron a organizat o escapadă „personală” cu Xi Jinping în Pirinei, în sud-vestul Franţei. Aceasta a constituit un bun prilej pentru un dialog mai direct despre războiul din Ucraina sau dezacordurile comerciale.

Întâlnirea a avut loc la Col du Tourmalet, o urcare legendară din Turul Franţei, situată la o altitudine de 2.115 metri.

Preşedintele Emmanuel Macron i-a oferit omologului său pături de lână din Pirinei, o sticlă de Armagnac, berete, dar şi un tricou galben de la Turul Franţei.”Ştiu că vă place sportul (…) Am fi încântaţi să avem ciclişti chinezi în Tur”, a spus Macron.

Preşedintele chinez Xi Jinping a început, duminică, turneul său  european cu o vizita de stat în Franţa. În cadrul acestui turneu, oficialul chinez mai vizitează Serbia şi Ungaria.