Președintele Franței, Emmanuel Macron, ajunge în România

Publicat: 07 apr. 2023, 15:18, de Simona Tanasescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Președintele Franței, Emmanuel Macron, ajunge în România
Președintele Macron

După întrevederea cu președintele Republicii Chineze, Xi Jinping, președintele Franței urmează să ajungă sâmbătă dimineață în România.

Președintele Franței Emmanuel Macron ajunge sâmbătă dimineață în România, după vizita avută la Beijing potrivit știri pe surse.ro. Este vorba despre o „escală tehnică”, spun aceleași surse.

Din informațiile avute  în prezent, Emmanuel Macron nu are stabilită nicio întrevedere cu președintele Klaus Iohannis. El va sta cel mult două, trei ore în România, dar este posibil ca acesta să facă și declarații de presă în urma discuției avută cu liderul chinez Xi Jinping.

Ce se știe

Zilele trecute, potrivit euronews, președintele Franței Emmanuel Macron a sublinat faptul că, în războiul cu Ucraina,  China poate juca un „rol major”, datorită relației sale strânse cu Rusia.

Mai mult, la scurtă vreme după ce a aterizat la Beijing, Macron a spus, potrivit The Guardian, că  menținerea dialogului cu China este esențială și că Moscova nu poate avea voie să aibă un dialog exclusiv cu Beijingul.

„Auzim persoane din ce în ce mai vocale care exprimă o puternică îngrijorare cu privire la viitorul relațiilor dintre vest și China care, într-o anumită formă, duc la concluzia că există o spirală inevitabilă de tensiuni crescânde.”, a spus Macron.

La Beijing a fost prezentă și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care s-a aflat la prima sa călătorie în China de după pandemia Covid, ea sperând să respingă orice sentiment de tensiune între Beijing și Occident.