Președintele României a promulgat legea pentru combaterea ambroziei

Publicat: 11 oct. 2023, 18:30, de Alice Gherman, în SOCIAL , ? cititori
Președintele României a promulgat legea pentru combaterea ambroziei
https://stock.adobe.co

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede combaterea ambroziei, prin care proprietarii sau deţinătorii de terenuri trebuie să distrugă planta, până la data de 30 iunie a fiecărui an, sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment.

După multe dezbateri și reveniri asupra legii privind combaterea ambroziei, într-un final, Klaus Iohannis a promulgat-o. Chiar dacă anul acesta legea vine târziu, după ce sezonul ambroziei a cam trecut, să sperăm că măcar din 2024, românii alergici la ambrozie vor fi mai feriți de problemele pe care le generează această plantă dăunătoare sănătății.

În textul legii se specifică destul de clar: „În scopul distrugerii buruienii ambrozia şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităţilor publice locale, lucrări de întreţinere a terenurilor prin smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia.”

Potrivit noii legi, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole pot solicita efectuarea lucrărilor de combatere a plantei de către autorităţile administraţiei publice locale. Prestatorii acestor servicii – autoritățile administrației publice locale – urmând să fie plătiți de către solicitanți. Legea prevede ca toate costurile generate de efectuarea lucrărilor de prevenire, combatere şi distrugere a speciei Ambrosia artemisiifolia să fie suportate de către proprietarii, deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole.

În regulă, avem lege, să vedem dacă se va și aplica, întrucât și până acum cei care nu-și curățau terenurile de această plantă invadatoare trebuiau amendați, dar nu se prea întâmpla nimic, mărturie stau cei peste 500.000 de români alergici la plantă, pentru care fiecare lună de august, septembrie și chiar octombrie, rămâne un coșmar.