Prima reacție a lui Lucian Bode în legătură cu evacuarea de la Spitalul Foișor: Este inadmisibil! Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a reacționat după evacuarea pacienților de la Spitalul Foișor. El consideră că o așa situație nu mai trebuie să aibă loc la noi în țară.

În ceea ce privește o posibilă demisie în rândul celor responsabili de ceea ce s-a întâmplat la unitatea sanitară, Lucian Bode a răspuns clar: „Nimeni nu este de neînlocuit. (Mă refer – n.r.) inclusiv ministrul Bode, inclusiv la secretarul de stat Arafat, mă refer la toată lumea”.

De asemenea, oficialul din Guvernul Cîțu a declarat, luni dimineață, că modul în care a fost organizată externarea pacienților nu a fost deloc în regulă.

Lucian Bode, prima reacție în cazul situației de la Spitalul Foișor

„De ce s-a ajuns aici, când s-a semnat ordinul de transformare a spitalului în spital Covid,  mutarea pacienților, nu a hotărât nici MS, nici DSU. De comun acord medic -pacient decid cum anume se face externarea. Am văzut acea imagine care ne-a șocat pe toți, cu un pacient care era introdus în portbagajul unei mașini a aparținătorilor. Am întrebat ce se întâmplă. Am înțeles că medicul curant, împreună cu pacientul, cu familia, au decis așa pentru că au aranjat mașina astfel încât pacientul să fie transportat. De comun acord au făcut asta”, a declarat Bode.

Oficialul a mai menționat faptul că s-a întârziat evacuarea pacienților fiindcă acceptul managerului a venit la câteva ore după ce ordinul fusese semnat.

Ministrul de Interne: Așa ceva e inadmisibil să se mai întâmple

„Efectul l-am văzut cu totul. Așa ceva e inadmisibil să se mai întâmple. Era absolut la îndemâna celor care au agreat aceste externări să ia o ambulanță, care să intre în curte pe rând pentru fiecare pacient și să fie externat. Niciodată nu aș fi lăsat pacienții în miez de noapte să fie traumatizați. Ce s-a întâmplat acolo nu a fost deloc în regulă pentru pacienți”, a afirmat ministrul de Interne.

Întrebat dacă ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ar trebui să își dea demisia după tot ce s-a întâmplat, Bode a răspuns că nu poate spune asta, fiindcă și el este membru al Cabinetului.

Totodată, ministrul a afirmat că el i-a cerut lui Raed Arafat să găsească o soluție urgentă ca toți bolnavii să fie transportați cu ambulanța.

Context

Vineri noapte a început evacuarea pacienților internați la Spitalul de Ortopedie Foișor din Capitală. Aproape 100 de persoane au fost transferate în alte spitale sau au fost externate. Totul s-a transformat într-un haos, aparținătorii pacienților protestând la poarta spitalului.

Decizia transformării Spitalului Foişor în spital COVID a fost soluţia identificată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi avizată de Ministerul Sănătăţii în cursul zilei de vineri.

Conform autorităților, Spitalul Foișor dispune de 26 de locuri la ATI. Conform MS, deşi spitalul fusese informat încă de dimineaţă despre transformarea în COVID, la ora 11:00, managerul încă nu întocmise documentele necesare eliberării avizului temporar.

„Modul cum a decurs evacuarea este regretabil şi ne-am dori ca aceste imagini să nu mai fie vreodată repetate”, subliniază reprezentanţii ministerului.

Citește și:

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...