Primăria Sectorului 5 sare în ajutorul sinistraților din Rahova: alocă 6 milioane de lei

Publicat: 17 oct. 2025, 22:29, de Corina Oprea, în ACTUALITATE , ? cititori
Primăria Sectorului 5 sare în ajutorul sinistraților din Rahova: alocă 6 milioane de lei

Consiliul Local al Sectorului 5 s-a reunit vineri seară într-o ședință de îndată, convocată de primarul Vlad Popescu Piedone, pentru a aproba un pachet de sprijin destinat locuitorilor afectați de explozia produsă în cartierul Rahova. Incidentul a provocat victime, distrugeri masive și evacuarea mai multor familii din imobilele afectate.

Ajutor pentru oamenii din Rahova

În urma votului, a fost aprobată constituirea unui fond de urgență în valoare totală de 6 milioane de lei, menit să acopere nevoile imediate ale persoanelor evacuate. Proiectul a fost adoptat cu 25 de voturi „pentru”, reflectând consensul rapid al autorităților locale privind necesitatea intervenției.

Fondurile aprobate vor fi folosite pentru asigurarea cazării temporare, a hranei, hainelor, produselor de igienă și a altor bunuri de strictă necesitate pentru familiile afectate. Măsura are scopul de a oferi sprijin imediat celor care au rămas fără locuințe și resurse în urma deflagrației.

Primarul Vlad Popescu Piedone a anunțat că va rămâne în următoarele ore la Centrul de Comandă organizat în incinta Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, unde sunt coordonate acțiunile de sprijin. Acesta va colabora direct cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Poliției, Jandarmeriei și ai serviciilor sociale pentru a gestiona eficient ajutorul oferit familiilor din Strada Vicina nr. 1, zona grav afectată de explozie.

Autoritățile din Sectorul 5 au transmis că sprijinul oferit nu se va limita la ajutoare materiale imediate, ci va include și asistență socială și psihologică pentru victimele exploziei. Se analizează, de asemenea, posibilitatea acordării de compensații suplimentare în funcție de gradul pagubelor și de situația individuală a familiilor.

Cine a rupt sigiliul de la branșamentul blocului din Rahova

După explozia devastatoare produsă vineri într-un bloc din cartierul Rahova, care a provocat victime și distrugeri majore, ancheta autorităților se concentrează pe o întrebare esențială: cine a rupt sigiliul de la branșamentul de gaze al imobilului? Potrivit agentului de intervenție al Distrigaz Sud Rețele, sigiliul aplicat cu o zi înainte, în urma unei intervenții din 16 octombrie, a fost rupt anterior exploziei, ca urmare a unei intervenții neautorizate, și nu din cauza deflagrației.

Unul dintre locatarii blocului afectat, care susține că a participat la toate demersurile pentru remedierea scurgerilor de gaz, a povestit că, în seara de joi, o firmă recomandată de Distrigaz ar fi venit să restabilească alimentarea cu gaz, deși verificările nu erau finalizate.

Acesta a relatat că firma ar fi solicitat inițial o sumă de 2.700 de lei pentru verificarea tuturor apartamentelor, însă la momentul intervenției ar fi cerut doar 1.500 de lei pentru repornirea alimentării, fără a efectua controalele tehnice obligatorii.

Bărbatul a explicat că reprezentanții firmei ar fi rupt sigiliul și ar fi redeschis robinetul de gaz, însă, în urma refuzului de plată, au închis alimentarea din nou, lăsând însă mirosul persistent de gaz în scară. Locatarii au stat peste noapte cu ușile deschise, iar în dimineața următoare a avut loc explozia.