Primarul Brașovului n-are noroc la școală. A fost exmatriculat, pentru a doua oară, de la facultate

Publicat: 11 iul. 2023, 16:22, de Florentin Lucaniuc, în POLITICĂ , ? cititori
Primarul Brașovului n-are noroc la școală. A fost exmatriculat, pentru a doua oară, de la facultate
Allen Coliban, primarul Brașovului

Allen Coliban pare să-și termine studiile superioare prin…exmatriculări. Este a doua facultate de unde primarul Brașovului a fost dat afară de la studii.

În urmă cu doi ani, primarul s-a înscris din nou la facultate, de această dată la Brașov, cu gândul că de data asta o va finaliza și își va lua licența. S-a înscris, a prezentat dosarul cu ce a făcut la București, astfel că a ajuns direct în anul V, fiind vorba despre echivalarea notelor deja obținute la București. Numai că, ce să vezi, nici de această dată primarul nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, astfel că emeritul student nu s-a mai prezentat la cursuri, dar nici nu și-a achitat taxa de școlarizare. Din acest motiv, Universitatea Transilvania l-a exmatriculat. Deci, primarul Allen Coliban a fost exmatriculat pentru a doua oară…

Deși i s-a solicitat un punct de vedere pe acest subiect, primarul Allen Coliban a refuzat să ofere, rezumându-se doar la un răspuns sec: ”Reîncălziți știri de acum 2 ani?” Nu știm la ce s-a referit primarul, pentru că pe surse au mai apărut multe informații despre ”studiile” sale.