Primarul Iașiului Mihai Chirică și alți 26 de inculpați, trimiși în judecată. Șir lung de acuzații

Publicat: 19 apr. 2024, 13:31, de Filon Stan, în Justitie , ? cititori
Primarul Iașiului Mihai Chirică și alți 26 de inculpați, trimiși în judecată. Șir lung de acuzații
Primarul Iasiului Mihai Chirica si alti 26 de inculpati, trimisi in judecata

Procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe primarului Iașiului, Mihai Chirică, alături de alți 26 de inculpați. Edilul se află într-o companie selectă, ceilalți inculpați fiind tot din Primărie, din Poliția Locală, dar sunt și oameni de afaceri influenți.

Mihai Chirică și ceilalți 26 de inculpați trimiși în judecată de procurorii DIICOT sunt acuzați de fapte grave și foarte multe. Procurorii spun că aceștia se fac vinovați de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență, uzurparea funcției, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, evaziune fiscală, delapidare și spălare de bani.

Primarul Iașiului Mihai Chirică și alți 26 de inculpați, trimiși în judecată

În dosarul în care tocmai a fost trimis în judecată de DIICOT Iași, Chirica este secondat de doi dintre oamenii săi de încredere: arhitectul șef, Alexandru Mustiață, și directorul Direcției Juridice, Cristina Oțeleanu.

Atât Mustiață cât și Oțeleanu mai au calitatea de inculpați și în alt dosar ce a fost instrumentat de către DIICOT și ulterior declinat către DNA. Alături de cei trei, a fost trimisă în judecată și Raluca Mocanu, fost arhitect șef al Municipiului Iași, informează 7Iași.

Potrivit procurorilor, firma omului de afaceri Cristin Zamosteanu a evitat plata unor taxe și impozite în valoare de peste 12 milioane de euro către bugetul de stat, rezultate din tranzacții imobiliare. De asemenea, cu sprijinul unor funcționari din Primărie si a edilului Mihai Chirica, s-a obținut înregistrarea legală a unui etaj suplimentar la Hala Centrala, unde a fost deschis Restaurantul Veranda.

Solicitarea dezvoltatorului către Primărie, pentru autorizarea lucrărilor a fost iniţial refuzată, întrucât indicatorii urbanistici ai clădirii erau deja depasiti insa, ulterior a fost eliberată autorizaţia necesară, iar lucrarea a fost executată. Cercetarile procurorilor în cazul Halei Centrale au demarat în primăvara anului 2022, ca o extindere a unui dosar deschis împotriva dezvoltatorului în 2019.