Primul vaccin anti-Covid pe bază de celule T, sub forma unui plasture

O companie din Oxfordshire va începe în curând studiul clinic pentru un vaccin anti-Covid de a doua generaţie, administrat sub forma unui plasture.

Vaccinul foloseşte celule T pentru a ucide celulele deja infectate, Acesta ar putea să ofere imunitate pe o perioadă mai îndelungată decât serurile actuale, relatează The Guardian.

În timp ce anticorpii produşi de actualele vaccinuri anti-Covid se leagă de virus şi îl opresc din a infecta celulele, celulele T găsesc şi distrug celulele infectate. Şi vaccinurile dezvoltate deja de Pfizer/ BioNTech şi AstraZeneca/ Oxford University produc un răspuns de celule T, dar într-o măsură mai mică.

Emergex a primit undă verde din partea organismului elveţian de reglementare pentru a realiza un studiu clinic pe oameni în Lausanne, care va implica 26 de persoane ce vor primi o doză mare şi una mică din vaccinul experimental, începând cu 3 ianuarie.

Primele rezultate ale studiului sunt aşteptate în luna iunie.

„Este prima dată când un organism de reglementare a aprobat începerea unui studiu pentru un vaccin anti-Covid care are ca unic scop generarea de răspuns de celule T în absenţa unui răspuns prin anticorpi şi acele celule T caută celulele infectate şi le ucide”, a spus Robin Cohen, director comercial al companiei.

Vaccinurile anti-Covid actuale provoacă în principal un răspuns de anticorpi care dispare în timp, ceea ce înseamnă că oamenii au nevoie de doze suplimentare pentru a menţine protecţia faţă de virus.

Vaccinul Emergex va funcţiona diferit, ucigând rapid celulele infectate. Acest lucru înseamnă că poate oferi o imunitate pe termen mai lung, poate chiar decenii şi ar putea funcţiona mai bine în lupta împotriva mutaţiilor virusului, a mai spus Cohen.

În final, vaccinul va fi administrat sub forma unui plasture de dimensiunea amprentei unui deget plin de micro ace care eliberează serul în câteva secunde. El ar putea rezista până la trei luni la temperatura încăperii, spre deosebire de celelalte vaccinuri care necesită depozitare specială în frigidere ori congelatoare.

Vaccinul Emergex nu va fi disponibil până în 2025, cel mai devreme, acesta fiind în mod obişnuit intervalul de timp necesar pentru dezvoltarea unui vaccin.

Compania vrea să realizeze vaccinuri pe bază de celule T împotriva gripei, a virusurilor Zeka şi Ebola şi a altor infecţii.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...
Mierea importată din afara UE, la control

Mierea importată din afara UE, la control

Analizele pentru mierea importată din afara UE ar urma să fie efectuate în cadrul unui laborator de referinţă la nivel naţional. Aceasta este concluzia...