Prinţul Harry face apel la „ajutor reciproc” privind situaţia din Afganistan

Prinţul Harry a reacţionat la situaţia din Afganistan, unde talibanii au preluat puterea, solicitând „ajutor reciproc” în cadrul comunităţii militare.

Ducele de Sussex a publicat, luni seară, un comunicat pe reţelele de socializare Invictus Games, competiţia dedicată veteranilor de război răniţi pe care a lansat-o în 2014. 

Soţul lui Meghan Markle, care a fost în armata britanică timp de 10 ani şi care a mers de două ori în Afganistan, a scris acest mesaj împreună cu Dominic Reid, director al Invictus Games.

„Ceea ce se întâmplă în Afganistan rezonează cu comunitatea internaţională din Invictus. Multe dintre naţiunile participante şi mulţi dintre competitorii familiei Invictus Games sunt legaţi de o experienţă comună pentru Afganistan de-a lungul a două decenii şi, de mai mulţi ani participăm concurăm alături de echipa afgană la Invictus Games. Îi încurajăm pe toţi membrii reţelei Invictus şi întreaga comunitate militară să-şi întindă mâna şi să se ajute reciproc”, se arată în mesaj.

Meghan şi Harry vor produce în curând o serie de documentare despre competiţia Invictus Games. Este vorba despre primul conţinut produs de cuplul princiar pentru Netflix, prin societatea lor Archewell Productions, după ce au semnat în septembrie un contract de mai multe milioane de dolari.

Această serie de documentare intitulată „Heart of Invictus” va fi realizată de Orlando von Einsiedel şi produsă de Joanna Natasegara, cei care s-au aflat la originea filmului „The White Helmets”, premiat cu Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj documentar în 2017.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

NASA a descoperit alcool in spatiu

NASA a descoperit alcool în spațiu! Ingrediente demne de o Margarita!

Astronomii au studiat recent două stele cu ajutorul telescopului spațial James Webb. În timp cercetărilor, experții au descoperit în jurul corpurilor cerești ingrediente...
Mutarea cu schepsis, sub lupa DNA, a Olgutei Vasilescu in Primaria Craiova

Mutarea cu schepsis, sub lupa DNA, a Olguței Vasilescu, în Primăria...

Primarul PSD al Craiovei, Lia-Olguța Vasilescu, a regizat recent o mutare politică oarecum surprinzătoare, prin care își îndepărtează din anturajul ei pe una dintre...