Probleme la Combinatul din Galați. Preț uriaș al energiei, furnal oprit, procese cu creditorii

Publicat: 03 nov. 2023, 07:30, de Sorin Costea, în Exclusive , ? cititori
Probleme la Combinatul din Galați. Preț uriaș al energiei, furnal oprit, procese cu creditorii

Combinatul Siderurgic „Liberty” din Galați, singurul mare producător de oțel din România, se confruntă cu foarte mari probleme, în special din cauza prețului energiei din țară noastră, care afectează indicatorii de eficiență ai activității companiei.

De peste zece ani, din perioada Guvernului Boc și a Guvernului Ponta, activitatea Combinatului Siderurgic din Galați, fostul Sidex, este afectată de prețurile mari la energie și gaze din România, care reduc considerabil șansele ca laminatele „Made in România” să fie competitive pe piața europeană a oțelului.

Prețul energiei electrice plătit de companiile siderurgice din România este dublu față de prețul plătit de producătorii de oțel din Germania și Franța, iar de aici prețul mai mic practicat de acele companii pe piața europeană.

Alt incovenient a fost cuantumul mare al „certificatelor verzi” pe care trebuia să le plătească combinatul după decizia Guvernului Boc de încurajare a investițiilor în energia „verde”, prin introducerea a două „certificate verzi” pe tona de oțel (atunci 112 euro pe tona de oțel), costuri pe care nu le plăteau producătorii de oțel „non UE”, din Turcia, Ucraina și Rusia.

În aceste condiții, Combinatul din Galați a ajuns într-o situație critică și în pofida încercărilor administrației companiei de a da asigurări că lucrurile merg destul de bine, sunt semne clare că problemele cu care se confruntă siderurgia românească vor afecta investițiile anunțate de Grupul „Liberty Steel” în creșterea producției de la 2 la 3 milioane de tone de oțel.

Președintele „Liberty Steel” despre prețurile energiei din România: „Este o creștere uriașă!”

La recenta dezbatere „Marea Industrie, contributor important la PIB-ul României”, organizată de „Financial Intelligence”, în parteneriat cu Asociaţia Marilor Consumatori Industriali de Energie din România, președintele „Liberty Steel” Group Europe, care este și Chairman of the Board, adică președintele Consiliului de Administrație la Combinatul „Liberty” din Galați, Ajay Aggarwal, a explicat că în România este nevoie de o politică energetică clară și sustenabilă, pentru a încuraja investițiile.

Potrivit acestuia, în prezent, Combinatul „Liberty” Galați este cel de-al doilea cel mai mare utilizator de energie din România și odată cu implementarea proiectelor de investiții în Programul „GreenSteel”, producția de oțel cu emisii reduse de CO2, va deveni cel mai mare consumator. Aggarwal a adus în discuție impactul scumpirii energiei asupra companiei sale.

„Din punct de vedere istoric, costul direct al energiei a fost în medie 6 – 8% din costul nostru variabil pe tonă de oțel. Astăzi, costul energiei este, în medie, de 35 – 40% din costul nostru variabil pe tona de oțel. Este o creștere uriașă!

Aceasta exclude costurile indirecte cu furnizorii și alți vânzători, pentru care am fost nevoiți să renegociem contracte, la un cost al serviciilor în creștere între 70 și 200%.

Toate acestea înainte de a calcula costul taxei pe carbon de aproximativ 160-180 de euro pe tona de oțel.

În plus, trebuie să concurăm cu importurile din alte țări UE în care există scheme de sprijn pentru energie pentru marii consumatori, precum și din afara UE, unde țările au subvenții pentru energie și, în plus, nu se aplică taxa pe carbon”, a spus Ajay Aggarwal.

Primul semn: a fost închis temporar singurul furnal care funcționa pe platforma siderurgică de la Galați

La jumătatea lunii octombrie a fost închis temporar Furnalul nr 5 de pe platforma siderurgică, singurul furnal care mai era în funcțiune, asigurând producția la nivelul actual, de 2 milioane de tone de oțel.

Această știre a a alarmat mediul economic din Galați, dar marea îngrijorare a venit de la explicațiile oferite de administrația combinatului:

 „Liberty a oprit temporar Furnalul nr. 5 din cauza vremii nefavorabile de la Marea Neagră şi a nivelului scăzut al Dunării, care a afectat livrarea unei cantităţi suficiente de materii prime care să asigure funcţionarea neîntreruptă şi în condiţii de siguranţă. Continuăm să plătim integral angajaţii care lucrează în zonele impactate şi vom reporni furnalul până la finalul acestei luni”, se spunea în anunțul adiministrației.

În Marea Neagră nu au fost furtuni, iar nivelul Dunării nu a scăzut atât de mult încât să afecteze aprovizionarea combinatului cu materii prime. Navele au adus materii prime la combinatul din Galați și în perioadele în care debitul Dunării era la un minim istoric. Deci explicația cu „vremea nefavorabilă” este formală, ascunzând probleme mai grave.

Pe rolul Tribunalului Galați sunt zeci de procese în care Combinatul a fost dat în judecată de creditori

În ultimele luni, pe rolul Tribunalului Galați au apărut zeci de dosare în care creditorii combinatului au deschis acțiuni în instanță pentru a-și recupera daunele. În urmă cu două luni erau peste 50 de cereri de deschidere a procedurii de faliment, dar între timp s-a ajuns la peste 70 de litigii.

Administrația combinatului a avut și de această dată explicații prea puțin credibile, afirmând că sunt doar câteva „cazuri izolate”.

Rocadă la conducerea combinatului. Noul director, Radu Ionescu, un român specializat în drept comercial

Joi a fost anunțată schimbarea directorului general, în locul lui Prasanta Mishra fiind numit românul Radu Ionescu, specialist în drept comercial, fiind fondator al Casei de avocatură Ionescu Sava.

„Radu Ionescu are o experiență bogată în drept comercial și este specializat în fuziuni și achiziții, dreptul concurenței, drept bancar, financiar și fiscal, anterior coordonând practica de consultanță corporate și comercială a firmei. Cu o expertiză vastă în industria siderurgică, noul director general al Liberty Galați a consiliat grupul Liberty în ultimii ani în numeroase tranzacții și proiecte atât în România, cât și în Europa Centrală și de Est”, au anunțat reprezentanții companiei printr-un comunicat de presă.

Numirea a fost confirmată și de președintele pentru Europa al „Liberty Steel” Group: „De la proiecte de M&A, management de capital și taxe, până la managementul sponsorizării clubului Oțelul Galați, Radu a fost un membru important al echipei noastre înainte de numirea sa oficială.

Vasta lui experientă juridică și de business l-au recomandat pentru poziția de director general și, alături de Prasanta Mishra, care a demonstrat rezultate solide în managementul operațiunilor de producție, avem astăzi o echipă de conducere capabilă să pregătească businessul pentru revenirea pieței și să continue planurile de transformare Green Steel”, a declarat Ajay Aggarwal, președintele pentru Europa al „Liberty Steel” Group și președintele Consiliului de Administrație al Combinatului „Liberty” Galați.

Până acum, directorii generali ai combinatului erau aleși dintre specialiști în siderurgie, care știau cum să optimizeze producția de oțel.

Faptul că în premieră este numit director general un specialist în drept comercial pare să confirme problemele cu care se confruntă Combinatul Siderurgic din Galați.