Procentul vaccinaților din Ministerul Educației este mai mic decât în rândurile profesorilor

Publicat: 29 oct. 2021, 16:03, de Cezar Amariei, în Educație , ? cititori
Procentul vaccinaților din Ministerul Educației este mai mic decât în rândurile profesorilor

Doar doi din trei angajați ai Ministerului Educației sunt vaccinați, mult mai puțin decât în cazul profesorilor.

Conform unui comunicat de presă transmis vineri, rata generală de vaccinare a angajaților din aparatul propriu al Ministerului Educației este 66% din totalul celor 444 angajați în aparatul central. Raportat la personalul care deține funcții de conducere, ponderea celor vaccinați este de peste 93%.

Ministerul Educației a solicitat astăzi, 29 octombrie, afișarea ponderii personalului propriu vaccinat pe site-urile inspectoratelor școlare județene, pe site-ul fiecărei unități și instituții de învățământ și al fiecărei unități conexe.

Aceste date vor fi publicate numeric și procentual, prin raportare la numărul total de angajați, cu respectarea tuturor reglementărilor GDPR.

Crește rata de vaccinare în rândul profesorilor

Secretarul de stat din Ministerul Educației Sorin Ion spune că procentul „începe să devină mulțumitor”, în rândul unităților de învățământ preuniversitar.

Sorin Ion a anunțat, vineri, că a fost finalizată o nouă etapă de colectare a datelor în unitățile de învățământ preuniversitare cu privire la numărul persoanelor vaccinate din sistem.

Față de 9 septembrie, când a avut loc ultima comunicare oficială pe această temă, numărul persoanelor vaccinate a crescut cu 21.352.

„Ca procent este peste 66%, ceea ce putem să spunem că începe să devină mulțumitor”, afirmă secretarul de stat.