Prodanca și Reghe, de la spital la… bal: „Avem o relație fabuloasă”

Publicat: 03 iun. 2023, 17:30, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Prodanca și Reghe, de la spital la... bal:

După valuri de înjurături, reproșuri publice și bătăi stradale, greu de crezut dar Prodanca și Reghe s-au împăcat. Și nu doar că pot comunica fără spume la gură (la propriu), dar relația dintre ei este „fabuloasă”, așa cum spune chiar ea.

Anamaria Prodan șochează! Încă o dată. După ce i-a învinețit ochiul lui Reghe, așa încât antrenorul apare desfigurat în toate fotografiile de la botezul băiatului său și a răscolit țara pentru a face publice informații compromițătoare despre femeia pentru care a fost părăsită, Prodanca s-a calmat.

Anunță cât se poate de senină că are o „relație fabuloasă” cu Laurențiu Reghecampf, tatăl fiului ei alintat Bebeto.

Sarah pleacă la lotul național, Rebecca s-a întors în America și Bebeto pleacă și el în America. Din toamnă el va merge la una dintre cele mai prestigioase academii de fotbal și sunt foarte mândră. Și surorile la fel au fost, de la 14 ani au plecat.

Dar noi vorbim orice ține de copii, avem o relație fabuloasă, nu am mai avut niciun fel de problemă de când presa a dispărut așa din viața noastră a fost perfect. Discutăm orice, luăm deciziile împreună, totul este frumos, mulțumesc lui Dumnezeu!’, a declarat ea pentru playtech.ro, nu demult.

Și a specificat că minunea s-a întâmplat „după ce presa a dispărut din viața lor”. Sigur! Pentru că presa a postat pe conturile sale de socializare mesaje kilometrice în care îl înjura și defăima pe fostul soț și o jignea extrem de dur pe actuala lui iubită. Și tot presa i-a învinețit ochiul lui Reghe sau a bătut-o pe ea în plină stradă. Și exemplele pot continua până la Crăciunul din 2027!

Depășind momentul, Anamaria Prodan anunța zilele trecute că și-a pregătit și sicriul, a pus la punct toate detaliile legate de înmormântarea sa pentru că vrea ca și acest eveniment – trist, de altfel!- să fie unul fastuos, ca toate celelalte din viața ei.

Și a mai anunțat ceva: după ce s-a despărțit de Flavius Nedelea, pleacă împreună în vacanță la Cannes. Situația nu face decât să alimenteze zvonurile din oraș, potrivit cărora totul a fost un scenariu pentru a-l introduce pe afacerist în lumea mondenă și a-i promova restaurantul nou deschis.