Profesor universitar reținut pentru agresarea sexuală a unei eleve de 13 ani pe care o medita la matematică

Publicat: 13 feb. 2023, 21:24, de Cezar Amariei, în Orașul meu , ? cititori
Profesor universitar reținut pentru agresarea sexuală a unei eleve de 13 ani pe care o medita la matematică

Un profesor de matematică de la Universitatea de Vest din Timișoara a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de corupere sexuala de minori.

Anchetatorii susțin că, în timp ce îi dadea meditații unei fete de 13 ani, la el acasă, cadrul didactic ar fi încercat să o sărute și a atins-o în zonele intime.

Conform publicației Opinia Timișoarei (credit foto), părinții au fost cei care au depus plângere după ce au aflat de incident  de la fiica lor.

Lector universitar în cadrul Universității de Vest, bărbatul a fost reținut de către polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de coruperea sexuala a minorilor în forma continuată.

Profesorul a fost retinut pentru 24 de ore, iar dosarul a fost preluat de procurori.