Profit net de 72 milioane lei pentru Electrica în primele nouă luni, în scădere de la 396 milioane lei în 2020

Grupul Electrica a obținut, în primele nouă luni din 2021, un profit net consolidat de 72 milioane RON, față de 396 milioane RON în aceeași perioadă a anului precedent. Scăderea a fost generată, în principal, de creșterea semnificativă a costurilor cu achiziția de energie electrică.

Veniturile totale ale Grupului Electrica, în primele nouă luni ale anului 2021, s-au ridicat la valoarea de 5.160 milioane RON, reprezentând o creștere de 5,4% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Rezultate9L 20219L 2020Δ mil. RON
Financiare(milioane RON)(milioane RON)
Venituri operaţionale5.1604.895265
Cheltuieli operaţionale(5.045)(4.434)(611)
Profit operational116461(346)
EBITDA475829(354)
Profit net72396(324)

Pe segmentul de furnizare, veniturile au fost mai mari cu 10,4%, în principal datorită creșterii prețurilor de vânzare a energiei electrice pe piața cu amănuntul, în timp ce pe segmentul de distribuție, veniturile au înregistrat o scădere de 4,8%, în principal din efectul net al reducerii veniturilor recunoscute în conformitate cu IFRIC 12, variație parțial compensată de majorarea veniturilor din energia electrică distribuită.

EBITDA consolidată a atins valoarea de 475 milioane RON, în scădere cu 354 milioane RON comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Reducerea EBITDA este determinată, în principal, de evoluția segmentului de furnizare, pe fondul majorării prețurilor de achiziție a energiei electrice.

Costurile consolidate pentru achiziția de energie electrică și gaze naturale au crescut cu 23,4%, la 3.423 milioane RON, în primele nouă luni din 2021. Această evoluție a fost generată mai ales de segmentul de furnizare, unde costurile au crescut cu aproximativ 588 milioane RON, sau 25,5%, în principal din majorarea prețurilor de achiziție a energiei electrice. Această majorare s-a produs atât pe segmentul concurențial, cât și pe cel de serviciu universal și furnizor de ultimă instanță (FUI), care în 2020 era segment reglementat și a fost influențat de recuperarea, sub formă de corecții pozitive, a unor pierderi din achiziție din anii anteriori, când tarifele aprobate de ANRE erau sub prețul efectiv de achiziție a energiei electrice, efect ce în 2021 nu a mai existat. De asemenea, a fost înregistrată și o creștere de 23,2% a cantității de energie electrică achizitionată pe segmentul concurențial, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Acest efect a fost resimțit îndeosebi în trimestrul III al anului în curs, când creșterea prețurilor de achiziție a fost de 47% comparativ cu T3 2020.

În ceea ce privește segmentul de distribuție, evoluția costurilor cu achiziția de energie electrică pentru acoperirea pierderilor în rețea a avut un efect nefavorabil asupra costurilor consolidate, de 60,5 milioane RON sau 12,9%, în principal din creșterea prețurilor de achiziție a energiei electrice (efect negativ de 45,4 mil. RON), dar și ca urmare a volumelor mai mari de energie electrică necesară pentru acoperirea pierderilor în rețea (impact negativ de 15,1 mil. RON). Efectul creșterii prețurilor de achiziție a energiei electrice pentru CPT s-a resimțit cu precădere în trimestrul III, când creșterea prețurilor a fost de 36% comparativ cu perioada similară din 2020.

Un efect favorabil nerecurent în rezultatele financiare din primele 9 luni ale anului 2020 îl reprezintă reversarea unor ajustări pentru deprecierea creanțelor incerte la nivel de Grup, în sumă de aproximativ 105 milioane RON, după efectuarea ajustărilor de TVA pentru Oltchim, debitor în faliment.

ALTE INFORMAȚII:

  • Grupul Electrica a distribuit, în primele nouă luni din  2021, aproximativ 13,8 TWh (creștere de 7,3% față de 9L 2020) către aproximativ 3,8 milioane de utilizatori.
  • În 9L 2021, Grupul Electrica a furnizat pe piața de energie electrică cu amănuntul aproximativ 6,9 TWh (creștere de 1,3% față de 9L 2020) către aproximativ 3,5 milioane de locuri de consum.
  • Electrica Furnizare are o cotă de piață de 18,16%; este lider de piață pe segmentul de SU și FUI, cu o cotă de piață de 30,81%, pe piața concurențială având o cotă de 11,59% (conform ultimului raport ANRE disponibil, la iulie 2021).

“Piața de energie din România a înregistrat și în trimestrul al treilea din acest an, similar cu piețele europene, o creștere abruptă a prețurilor la energie, de aproximativ 50% față de aceeași perioadă a anului trecut. Mediul volatil din această perioadă excepțională reprezintă un factor de risc important, atât pentru pentru furnizori, cât și pentru distribuitorii de energie. Am luat în considerare toate potențialele scenarii, am identificat soluții pentru a asigura continuitatea în aprovizionare și pentru a ne consolida reziliența la șocuri viitoare, ne-am respectat angajamentele față de clienți, însă acumularea unor costuri suplimentare semnificative, în special din achiziția de energie, a avut impact inclusiv asupra rezultatelor financiare din acest trimestru. În situația epidemiologică actuală, care prelungește nu doar criza de sănătate publică, este nevoie, cel puțin pentru perioada imediat următoare, de mai multă predictibilitate, în special în contextul implementării mecanismelor complexe de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor pentru anumite categorii de clienți, recent adoptate”, spune Corina Popescu, Director General Electrica SA.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cum se ferește Piedone de ”vânători”! Cadoul inedit primit de edil

Cristian Popescu Piedone își ține la curent urmăritorii de pe rețelele sociale cu evenimentele din viața sa. Așa s-a întâmplat și astăzi, când a...

COTAR cere Guvernului să aplice modelul german pentru asigurările RCA

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) solicită Guvernului României să declanșeze de urgență modificarea Codului Fiscal aplicabil pieței de asigurări din România și...