Profitul Băncii Naționale a României s-a ridicat la puțin peste 2 miliarde lei anul trecut

Publicat: 01 iul. 2022, 14:44, de Aurel Drăgan, în News
Profitul Băncii Naționale a României s-a ridicat la puțin peste 2 miliarde lei anul trecut

Banca Naţională a României a obţinut un profit de 2,015 miliarde de lei în 2021, în scădere cu 1% faţă de anul anterior, potrivit Raportului anual al băncii.

„Rezultatul financiar realizat la 31 decembrie 2021 a fost profit în sumă de 2,015 miliarde de lei, cu 1% (-19.581.000 lei) mai mic faţă de cel înregistrat în anul anterior (2.034.776.000 lei), ca urmare, în principal, a următoarelor evoluţii: obţinerea unui profit operaţional în sumă de 2.482.117.000 lei, cu 5% (+122.538.000 lei) peste profitul operaţional al anului anterior (2.359.579.000 lei); înregistrarea de cheltuieli cu diferenţele nefavorabile din reevaluarea titlurilor denominate în valută în sumă de 461.124.000 lei, cu 42% (+136.321.000 lei) peste nivelul cheltuielilor consemnat la 31 decembrie 2020 (324.803.000 lei); înregistrarea de cheltuieli nete din reevaluarea la valoarea justă a construcţiilor şi terenurilor la 31 decembrie 2021 în sumă de 5.798.000 lei”, se spune în raportul BNR.

Banca menţionează că rezultatul net aferent operaţiunilor de politică monetară pentru anul 2021 a fost profit în sumă de 135,858 milioane de lei. Profitul a fost generat, în principal, de veniturile din cupon aferente titlurilor de stat în lei achiziţionate de BNR (preponderent în 2020) în vederea consolidării lichidităţii structurale din sistemul bancar pentru a contribui la finanţarea în bune condiţii a economiei reale şi a sectorului public, respectiv de veniturile din operaţiunile repo. Veniturile menţionate au fost mai mari faţă de cheltuielile cu dobânzile plătite în cadrul operaţiunilor de politică monetară (pentru rezervele minime obligatorii în lei, depozitele atrase şi facilitatea de depozit), reprezentând costul urmăririi obiectivului fundamental stabilit de lege privind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Conform sursei citate, fructificarea activelor valutare a generat în anul 2021 un randament contabil anual de 1,5%. Pentru pasivele băncii (sursele activelor externe) s-au înregistrat rate medii anuale ale dobânzii (plătite de BNR) inferioare randamentului anual al activelor (încasat de BNR) şi chiar dobânzi negative (sume încasate de banca centrală). De asemenea, activele aferente politicii monetare au generat în anul 2021 un randament contabil anual de 3,2% – peste ratele medii anuale ale dobânzii plătite de BNR pentru pasivele aferente politicii monetare. Astfel, BNR a obţinut profit operaţional.

Prin urmare, rezultatul financiar pozitiv al Băncii Naţionale a României a fost determinat, în principal, de realizarea de venituri nete din administrarea activelor şi pasivelor în valută, precum şi de venituri nete aferente utilizării instrumentelor de politică monetară pe piaţa internă. În anul 2021, veniturile nete din administrarea activelor şi pasivelor în valută au fost de 2,918 miliarde de lei, iar veniturile nete din operaţiunile aferente politicii monetare au fost de 135,858 milioane de lei.

Valoarea în lei a activelor externe la 31 decembrie 2021 s-a majorat faţă de 31 decembrie 2020 cu 9,3% în termeni nominali (+20,974 miliarde de lei) şi cu 1,1% în termeni reali (+2,621 miliarde de lei).

Potrivit raportului, activitatea de administrare a activelor şi pasivelor în valută în anul 2021 s-a concretizat în realizarea unor venituri în sumă de 4,322 miliarde de lei şi efectuarea de cheltuieli însumând 1,404 miliarde de lei, obţinându-se un profit de 2,918 miliarde de lei.

Potrivit comunicatului BNR, la 31 decembrie 2021, s-au înregistrat în contul special de reevaluare diferenţe favorabile semnificative din reevaluarea deţinerilor de aur, alte metale preţioase şi valută (în sumă totală de 29,057 miliarde de lei, respectiv cu 27% mai mare faţă de 31 decembrie 2020), consolidând capitalul propriu al Băncii Naţionale a României. Diferenţele nefavorabile (în sumă totală de 461,124 milioane de lei), reflectate la 31 decembrie 2021 în contul de profit şi pierdere, pe partea de cheltuieli, provin din reevaluarea la valoarea de piaţă a deţinerilor de titluri în valută.

De asemenea, banca menţionează că repartizarea profitului corespunzător exerciţiului financiar 2021 a fost realizată conform art. 43 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României iar principala destinaţie a constituit-o cota de 80% din veniturile nete ale băncii datorată bugetului de stat, în valoare de 1,610 miliarde de lei. De asemenea, suma de 243,005 milioane de lei a fost repartizată pentru majorarea rezervelor statutare (reprezentând 60% din profitul rămas după deducerea cotei de 80% din veniturile nete destinate bugetului de stat). Profitul rămas, în sumă de 162,004 milioane de lei, urmează a fi repartizat în anul 2022 conform prevederilor legale.