Prognoza meteo: Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

Publicat: 19 mart. 2021, 17:00, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Prognoza meteo: Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 22 martie – 19 aprilie.

În prima parte a intervalului temperaturile vor fi mai scăzute decât cele obișnuite pentru această perioadă. La finalul lunii martie însă, vremea se va încălzi. La începutul lunii aprilie temperaturile vor crește.

Vremea în săptămâna 22 – 29 martie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele centrale și la munte. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice și sudestice, dar și deficitar în vest, nord-vest și centru, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Vremea în apilie

Prognoza meteo în săptămâna 29 martie – 5 aprilie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali.

Prognoza meteo în săptămâna 5 – 12 aprilie

Temperaturile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, posibil ușor mai coborâte în sud, sud-est și la munte. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, dar cu o tendință ușor deficitară, mai ales la munte.

Prognoza meteo în săptămâna 12 – 19 aprilie

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, cu posibilitatea unei abateri termice ușor negative, local în regiunile extracarpatice și la munte. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.