Prognoza meteo: Vreme instabilă în zilele următoare

Publicat: 01 iul. 2021, 13:15, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Prognoza meteo: Vreme instabilă în zilele următoare
vreme proastă, prognoza meteo, vreme, înnorat

Meteorologii anunță ploi torenţiale, vijelii şi grindină. Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de vreme rea.

Jumătate din țară se va afla sub cod portocaliu de ploi abundente și furtuni începând de joi, de la ora 14.00 și până vineri, la ora 06.00. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată până la sfârșitul săptămânii, potrivit prognozei ANM.

Astfel, ANM a emis un cod portocaliu de vijelii, gringină și ploi puternice, pentru o mare parte din țară, valabil în perioada 01 iulie, ora 14:00 – 02 iulie, ora 06:00, precum și un cod galben, de instabilitate accentuată, valabil până la 2 iulie ora 6:00.

Codul portocaliu privește vijelii puternice, grindină, ploi abundente și este valabil în perioada 01 iulie, ora 14:00 – 02 iulie, ora 06:00.

Alături de Capitală, judeţele marcate cu Cod portocaliu sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Harghita, Mureş, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea (parţial) şi Constanţa (parţial).

Din după-amiaza zilei de joi (1 iulie) în Moldova, local în Maramureș, Transilvania și la munte, iar spre seară și noaptea și în Muntenia și cea mai mare parte a Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80…90 km/h, grindină și frecvente descărcări electrice. Aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 35…50 l/mp și izolat 60…70 l/mp.

Codul galben privește instabilitate atmosferică temporar accentuată, disconfort termic ridicat, și este valabil în intervalul 1 iulie, ora 10:00 – 02 iulie, ora 10:00. În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp.

Local în regiunile extracarpatice, disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată până la sfârșitul săptămânii, potrivit prognozei ANM.

Vremea în București

În intervalul 01.07.2021, ora 10:00 – 02.07.2021, ora 10:00, vremea va fi călduroasă, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar indicele temperaturăumezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Spre seară și noaptea instabilitatea atmosferică va fi acentuată și se va manifesta prin intervale de timp cu înnorări, vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor fi în medie de 10…20 l/mp. Temperatura minimă va fi de 17…19 grade.