Program european de sprijinire a companiilor active în sectorul cultural independent

Publicat: 21 iun. 2021, 18:16, de Cezar Amariei, în Cultură , ? cititori
Program european de sprijinire a companiilor active în sectorul cultural independent

Comisia Europeană a aprobat luni o schemă de ajutor în valoare de 610.000 euro (aproximativ trei milioane de lei) lansată de autorităţile române pentru sprijinirea companiilor active în sectorul cultural independent din Bucureşti, în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Măsura a fost aprobată conform Cadrului temporar privind ajutorul de stat.

Conform schemei, ajutorul va lua forma subvenţiilor directe. Scopul schemei este de a atenua lipsa lichidităţilor cu care se confrunta beneficiarii, din cauza măsurilor restrictive pe care Guvernul român a trebuit să le pună în aplicare pentru a limita răspândirea virusului.

Sprijinul public va acoperi anumite costuri suportate de beneficiari în perioada august – decembrie 2020: cheltuieli de închiriere pentru sediul central / biroul operaţional, până la o sumă maximă de 4.020 euro (20.000 lei) pe lună; cheltuieli cu utilităţile publice (căldură, electricitate, apă, canalizare, deşeuri, gaze naturale); salarii şi contribuţii pentru maximum trei angajaţi, plafonate la salariul minim lunar naţional.

Comisia a constatat că schema românească este în conformitate cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar privind ajutorul de stat: sprijinul nu va depăşi 1,8 milioane de euro per beneficiar, iar ajutorul va fi acordat cel târziu până la 31 decembrie 2021.