Programul Anghel Saligny – „mărul discordiei” în actuala coaliție: istoric, scop, finanțare și controverse

Cine controlează banii, controlează puterea. Cine livrează asfalt, toarnă și voturi. Așa s-a născut și așa funcționează „marea împăcare” dintre București și triburile baronale din teritoriu. Programul Anghel Saligny, botezat frumos după un geniu al ingineriei românești, dar gândit în laboratoarele clientelei politice, nu e doar un sac cu bani publici pentru apă, canal și drumuri.

Bătălia pentru teritoriu: cum se luptă elitele locale pentru porția lor din prada numită Saligny

E o formă de mituire instituționalizată, o promisiune tăcută că nimeni nu va deranja prea tare status-quo-ul dacă fiecare are partea lui din cașcaval. Acum, când noua guvernare încearcă să vorbească, viguros, despre reformă, eficiență și stoparea risipei, salivările vechilor rețele se transformă în urlete.

Pentru că acolo, în spatele fiecărui proiect de canalizare neterminată, se află un vot controlat, o funcție menținută, o mașină de putere unsă cu bani publici. Și cine se atinge de programul Saligny, se atinge de temelia neofeudalismului politic românesc. Asta e adevărata bătălie: nu pentru drumuri, ci pentru dominația asupra teritoriului

Intenții ”bune”…

Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” a devenit, în vara lui 2025, un veritabil măr al discordiei în coaliția de guvernare de la București. Conceput inițial ca un amplu plan de dezvoltare locală, programul a ajuns să fie asociat tot mai mult cu disputele politice privind risipa banului public și reformele de austeritate.

Premierul și o parte a coaliției doresc prioritizarea investițiilor eficiente și stoparea cheltuielilor nejustificate, în timp ce cealaltă parte – în special lideri locali influenți – acuză că tăierea finanțărilor va condamna comunitățile la stagnare. Această tensiune a escaladat la apogeu în iulie 2025, când Guvernul Bolojan a anunțat înghețarea multor proiecte „Anghel Saligny”, stârnind reacții vehemente și chiar amenințări cu ruperea coaliției.

Pentru a înțelege…

… de ce programul Anghel Saligny a ajuns în centrul unor divergențe grave, este necesară o analiză aprofundată a genezei sale, a scopurilor declarate, a sumelor alocate și a modului în care a evoluat în ultimii ani. Vom examina când și cum a fost creat programul, ce își propunea să realizeze, cum a fost finanțat și implementat, precum și controversele pe care le-a generat – de la criza politică din 2021 care a dus la căderea unei coaliții, până la conflictul din 2025 care amenință actuala guvernare. În esență, vom vedea cum acest program gândit pentru dezvoltarea satelor și orașelor fără infrastructură a fost perceput și folosit și ca o modalitate de a „sătura gurile flămânde ale puterii din teritoriu”, devenind o miză politică uriașă.

Originea și scopul programului Anghel Saligny

Programul „Anghel Saligny” a fost anunțat și elaborat în vara anului 2021, pe vremea guvernului de coaliție PNL-USR-UDMR condus de Florin Cîțu. Oficial, era vorba despre un program național de investiții destinat autorităților locale, menit să continue eforturile de modernizare a infrastructurii de bază în comunitățile din România. Numele programului a fost ales în onoarea inginerului Anghel Saligny – un simbol al dezvoltării infrastructurale (autorul celebrului pod de la Cernavodă și al altor lucrări de referință), sugerând ambiția unui salt infrastructural similar în satele și orașele mici ale țării.

Scopul declarat al programului era sprijinirea dezvoltării locale…

… și eliminarea decalajelor majore care persistă în mediul rural și mic urban. Documentul oficial al Ministerului Dezvoltării sublinia că este „inadmisibil” ca în secolul XXI să mai existe localități fără drumuri asfaltate, fără rețele de apă potabilă sau canalizare. Programul urmărea, așadar, conectarea tuturor comunităților la utilități esențiale și infrastructură rutieră de bază, contribuind la creșterea calității vieții și prevenirea depopulării zonelor rămase în urmă. Conform datelor prezentate în 2021 în nota de fundamentare, situația era critică: aproximativ 29% din unitățile administrativ-teritoriale nu aveau rețea de apă curentă, iar 57% nu aveau rețea de canalizare funcțională. De asemenea, mii de kilometri de drumuri județene și comunale erau nemodernizate, iar peste 2.200 de localități nu erau racordate la rețeaua de gaze naturale.

În aceste condiții, guvernul a argumentat că este nevoie de intervenție urgentă, printr-un program național dedicat, deoarece fondurile europene și alte surse de finanțare nu acopereau în întregime necesarul. Programul Anghel Saligny a fost conceput ca un succesor al vechilor programe de dezvoltare locală, dar cu o anvergură financiară mult mai mare și extins pe termen lung (2021–2028). Obiectivele eligibile pentru finanțare au fost clar definite, acoperind principalele tipuri de infrastructură locală deficitară:

• Alimentări cu apă și stații de tratare a apei – înființarea sau extinderea rețelelor de apă potabilă și a capacităților de tratare.
• Sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate – construirea de rețele de canalizare și facilități de epurare în localitățile fără aceste servicii.
• Drumuri publice locale și județene – modernizarea drumurilor județene, comunale și străzilor din interiorul localităților (inclusiv construcția de variante ocolitoare unde e necesar) pentru a asigura acces rutier civilizat.
• Poduri, podețe, pasarele pietonale – realizarea sau reabilitarea de poduri și podețe pentru a îmbunătăți conectivitatea și siguranța circulației.
• Rețele de distribuție a gazelor naturale – extinderea rețelelor de gaz și racordarea localităților care nu dispun de această utilitate (lucrări cu autorizație de construire valabilă).

Prin aceste direcții de finanțare, Programul Anghel Saligny își propunea să atace frontal probleme istorice ale satelor și orașelor mici: drumuri de pământ, sate neelectrificate cu gaz, apă din fântâni sau lipsite de canalizare, punând accent pe investiții absolut necesare pentru un trai decent. Totodată, guvernul a insistat că programul va folosi standarde de cost similare celor din proiectele UE, pentru a garanta transparența și eficiența utilizării fondurilor – un răspuns la temerile că banii ar putea fi risipiți sau deturnați.

PNDL 1 și 2: precedentul care a inspirat „Anghel Saligny”

Pentru a înțelege contextul, trebuie menționat că „Anghel Saligny” nu a apărut în vid, ci se înscrie în tradiția programelor anterioare de dezvoltare locală finanțate de la buget – cunoscute generic sub numele PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală). Acestea au fost inițiate în deceniul anterior și asociate în special cu guvernările PSD conduse din umbră de Liviu Dragnea. De altfel, chiar liderii coaliției din 2021 recunoșteau că Saligny este de fapt un PNDL rebotezat, sau neoficial „PNDL 3”. Ludovic Orban – pe atunci președinte al PNL – declara la momentul lansării că noul program „se va derula după modelul Programului Național de Dezvoltare Locală” și că dincolo de denumire, important e că va finanța aceleași tipuri de proiecte (drumuri, apă-canal, gaz) ca precedentele PNDL-uri.

PNDL 1 (2013–2015) și PNDL 2 (2017–2020) au fost programe mamut prin care guvernele de atunci au pompat zeci de miliarde de lei în comunități locale pentru obiective similare – modernizări de drumuri, dispensare, rețele de apă și canalizare, etc. Rezultatele pe teren au fost mixte: pe de o parte s-au realizat mii de investiții utile în sate și orașe, pe de altă parte au existat numeroase acuzații de ineficiență și clientelism. Criticii au arătat că alocarea fondurilor PNDL a fost adesea netransparentă și politizată, favorizând primarii partidului aflat la putere. S-au semnalat cazuri de investiții de calitate îndoielnică (de exemplu, drumuri asfaltate care s-au deteriorat rapid, rețele de apă la care nu s-au branșat gospodării, sisteme de canalizare nefuncționale din lipsă de stații de epurare, etc.). Curtea de Conturi și organizațiile neguvernamentale au identificat deficiențe majore: lipsa unor criterii clare de prioritizare, finanțarea unor proiecte nefezabile sau supradimensionate și control slab al modului în care se cheltuiesc banii.

Liviu Dragnea promovase PNDL ca pe o reușită personală…

… un mecanism prin care „aducea civilizația în fiecare comună”. Însă presa și opoziția au supranumit PNDL „pușculița primarilor” sau chiar „fondul baronilor locali”, subliniind că a devenit un instrument de fidelizare politică: primarii care susțineau partidul de guvernământ primeau finanțări generoase, în timp ce comunitățile conduse de opoziție erau subfinanțate. Klaus Iohannis, pe atunci în opoziție față de PSD, a mers până acolo încât a depus în 2014 o plângere penală împotriva lui Dragnea, acuzând că PNDL a fost folosit pentru „cumpărarea primarilor” (aluzie la traseismul politic stimulat de promisiunea finanțărilor). Chiar dacă acea plângere nu a avut urmări juridice, ea evidenția percepția că PNDL servea și ca instrument electoral.

Având acest precedent, Programul Anghel Saligny trebuia să se lupte cu o doză de scepticism încă de la naștere. Liderii coaliției din 2021 știau că inițierea unui nou PNDL (chiar sub alt nume) va fi privită suspicios de opinia publică și de partenerii de guvernare mai reformiști. Astfel, ei au promis că vor evita greșelile trecutului: transparentizarea criteriilor, plafonarea costurilor conform standardelor și – foarte important – introducerea unor mecanisme de control mai stricte pentru a preveni fraudele și risipa. În teorie, noul program trebuia să îmbine beneficiile vechilor PNDL (infuzii masive de bani pentru dezvoltare locală) cu bunele practici ale fondurilor europene (transparență, evaluare tehnică riguroasă, monitorizare).

Cu toate acestea, analiștii independenți (precum Expert Forum – EFOR) au avertizat încă din faza de proiect că „Saligny” repetă schema PNDL fără să corecteze problemele sale de fond. Într-o analiză publicată în august 2021, EFOR nota că elaborarea programului a fost făcută fără consultare reală și fără studii de impact, practic „din pix”, repetând pașii guvernelor precedente. Criteriile de alocare erau chiar mai neclare decât la PNDL 1 și 2 – nu se definea un algoritm transparent de distribuire a banilor, lăsând loc arbitrariului („se aplică cel puțin unul din următoarele criterii…”). Organizația atrăgea atenția că, în loc să se îmbunătățească față de modelul Dragnea, programul este și mai vag și mai riscant, riscând să devină tot un fel de „bani din elicopter” trimiși pe considerente politice. EFOR recomanda crearea unei structuri dedicate de monitorizare în Ministerul Dezvoltării, cu personal și resurse suficiente pentru a verifica implementarea pe teren a proiectelor – altfel, avertiza că se vor perpetua practicile din PNDL (lucru pe care îl vom regăsi parțial confirmat mai târziu).

Astfel, încă înainte de a fi aprobat oficial, Programul Anghel Saligny avea o dublă natură în percepția publică: pe de o parte, necesar pentru a aduce drumuri, apă și gaz în localitățile rămase în urmă; pe de altă parte, potențial o „pușculiță de partid” reînnoită, având în vedere istoricul PNDL-urilor. Acest dualism urma să-i marcheze evoluția de-a lungul anilor următori.

Lansarea programului în 2021 și criza politică generată

Procesul de aprobare a Programului Anghel Saligny a fost el însuși dramatic și a precipitat o criză politică majoră în toamna lui 2021. În acel moment, România era guvernată de o coaliție tripartită fragilă: PNL (centru-dreapta) în frunte cu premierul Florin Cîțu, alături de USR PLUS (alianță reformistă, anticorupție) și UDMR (uniunea maghiarilor). Introducerea PNDL-ului 3 a scos la iveală falii ideologice între parteneri:

• PNL, partid cu mulți primari și baroni locali, susținea puternic programul. Premierul Cîțu dorea adoptarea rapidă a acestuia, atât pentru a răspunde așteptărilor din teritoriu (primarii cereau fonduri de investiții), cât și din motive politice interne – Cîțu se pregătea de alegeri interne în PNL în septembrie 2021 și avea nevoie de sprijinul liderilor locali. Promisiunea unor sume generoase prin Anghel Saligny era un atu major pentru a câștiga loialitatea delegaților PNL la congres. De altfel, rivalii din partid l-au acuzat pe Cîțu că folosește programul ca monedă de schimb electorală, similar modului în care Liviu Dragnea și-ar fi consolidat puterea prin PNDL.
• USR PLUS, în schimb, vedea programul cu extrem de multă suspiciune. Miniștrii USR erau dispuși să susțină investițiile locale doar în condițiile unor garanții de transparență și anticorupție foarte ferme. Ei au cerut, de pildă, introducerea în ordonanța de urgență a unor criterii clare de finanțare, a unor filtre de evaluare independente și a obligativității publicării datelor despre proiecte și contracte. De asemenea, Ministerul Justiției condus de Stelian Ion (USR) trebuia să avizeze legalitatea ordonanței. În viziunea USR, fără aceste garanții, Anghel Saligny risca să devină o nouă sursă de corupție și risipă a banului public – i-au spus direct premierului că li se pare o tentativă de „mituire a primarilor”.
• UDMR susținea programul, dat fiind că ministrul Dezvoltării ce urma să-l gestioneze era Cseke Attila, reprezentantul UDMR. Pentru UDMR, era o oportunitate să aducă fonduri substanțiale în comunitățile maghiare din Transilvania pe care le reprezintă, mai ales că multe zone rurale din Harghita, Covasna, Mureș aveau nevoie de investiții. UDMR a privit deci favorabil planul (ceea ce se va reflecta ulterior în distribuția proiectelor).

Tensiunile au escaladat rapid. În august 2021, proiectul OUG pentru aprobarea programului a fost pus în dezbatere publică și introdus „în primă lectură” în guvern. USR a început să critice public modul de promovare, acuzând lipsa de transparență. Momentul de cotitură a venit la începutul lui septembrie 2021: Premierul Cîțu, hotărât să forțeze adoptarea ordonanței, l-a revocat pe ministrul Justiției Stelian Ion (USR), pe motiv că acesta tergiversa avizarea proiectului Anghel Saligny. Practic, Cîțu a ocolit opoziția USR în guvern prin demitere – o mișcare extrem de agresivă. Imediat, l-a numit interimar la Justiție pe Lucian Bode (PNL), care a dat avizul necesar aproape pe loc, permițând introducerea ordonanței „Anghel Saligny” pe ordinea de zi a ședinței de guvern.

În data de 3 septembrie 2021, guvernul Cîțu a adoptat, într-o ședință tensionată, Ordonanța de Urgență care instituia Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Premierul a ieșit apoi triumfător în conferință de presă, declarând că „a fost aprobat singurul punct de pe ordinea de zi” și că este un program transparent, cu costuri standard și prevăzut în programul de guvernare. Cîțu a insistat public că „nu e vorba de nicio mită, dezvoltarea românilor nu poate fi șantajată”, respingând acuzațiile USR. El a subliniat că programul fusese convenit în coaliție (cel puțin la nivel declarativ) și că guvernul nu face decât să respecte promisiunile.

Reacția USR PLUS a fost însă extrem de dură.

Chiar în timpul ședinței de guvern, reprezentanții USR au emis un comunicat pe rețelele sociale denunțând adoptarea forțată a programului drept „un nou abuz marca OUG 13” (comparând manevra lui Cîțu și Bode cu infama ordonanță 13/2017 dată noaptea de PSD pentru relaxarea legilor anticorupție). USR a acuzat că PNL a „călcat în picioare justiția” prin demiterea lui Stelian Ion și a eliberat calea pentru furtul banilor publici. În acel moment, ruptura era consumată: USR a decis să iasă de la guvernare și a anunțat că va susține o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern Cîțu. Practic, Programul Anghel Saligny a declanșat o nouă criză politică majoră, care a dus la căderea guvernului Cîțu în octombrie 2021 (moțiunea de cenzură a trecut cu voturile USR și PSD).

Astfel, prima coaliție PNL–USR s-a rupt având ca motiv central acest program. Unii lideri politici au încercat să relativizeze: de pildă, președintele CJ Bistrița (PSD) comenta atunci ironic că „dacă motivul ruperii coaliției este programul Anghel Saligny, atunci țin cu PNL” – semn că și opoziția PSD simpatiza cu necesitatea programului. Însă pentru USR a fost o chestiune de principii: nu au vrut să gireze un potențial nou tun financiar. De cealaltă parte, PNL (susținut de președintele Iohannis) a considerat că dezvoltarea locală e prea importantă ca să fie blocată de partenerii reformiști – Florin Cîțu declara, referitor la opoziția USR, „nu poți să șantajezi dezvoltarea românilor”.

Criza din 2021 s-a soldat în final cu schimbarea configurației politice:

După demiterea guvernului Cîțu, noua coaliție formată în noiembrie 2021 a fost una inedită, PNL și PSD unindu-și forțele (alături de UDMR) într-un guvern de „mari rivali” ce își propunea stabilitate pe termen lung. Iar unul din elementele de armistițiu între PNL și PSD a fost tocmai continuarea programului Anghel Saligny, de data aceasta agreat de ambele tabere (care aveau fiecare rețele de primari de mulțumit). PSD, intrat acum la guvernare, a îmbrățișat programul fără rezerve – ironic, același program pe care îl criticase procedural cât timp fusese în opoziție a devenit brusc util și de apărat. Consensul PNL-PSD a asigurat că, odată pornit, PNI Anghel Saligny nu va mai fi oprit. Dimpotrivă, în perioada următoare el a fost implementat în forță, ajungând să aprobe mii de proiecte în toată țara.

Alocări financiare și distribuția proiectelor

Câți bani s-au alocat programului Anghel Saligny? Suma anunțată inițial a fost colosală: 50 de miliarde de lei (echivalentul a aproximativ 10 miliarde de euro la cursul din 2021). Acești bani urmau să fie alocați de la bugetul de stat pe o perioadă de cel puțin 6 sau 7 ani (2021–2027/2028). Practic, era cel mai mare program multianual de investiții locale finanțat exclusiv din fonduri naționale. Suma nu a fost aleasă întâmplător, ci în funcție de estimările ministerului privind necesarul de investiții urgente: de exemplu, modernizarea celor ~20.000 km de drumuri județene și 27.000 km de drumuri comunale nemodernizate era evaluată tot la ~50 de miliarde lei. Alte necesități (rețele de apă și canalizare, extinderea gazelor) însumau chiar mai mult – semn că programul acoperea doar o parte din nevoi, restul urmând să fie complementat eventual de fonduri europene sau alte surse.

Distribuția acestor fonduri a fost gândită astfel încât majoritatea banilor (circa 3/4 din total) să meargă către comunele din România, cele mai înapoiate la capitolul utilități de bază. Restul se împărțeau între orașe, municipii și consiliile județene. Odată cu pornirea efectivă a programului (după 2021), autoritățile locale au depus proiecte în masă: peste 7.500 de cereri de finanțare au fost înregistrate la Ministerul Dezvoltării, cu o valoare totală cumulată uriașă (circa 137 miliarde lei – de aproape trei ori mai mult decât bugetul disponibil). Evident, a fost nevoie de o selecție a proiectelor, iar aici a intervenit influența politică și prioritățile stabilite de guvernanți.

Până la sfârșitul anului 2022, Ministerul Dezvoltării aprobase deja aproape 5.000 de proiecte (mai precis 4.604 proiecte aprobate până în octombrie 2022), exact cât permitea plafonul de ~50 de miliarde lei. Practic, selecția s-a încheiat cu lista câștigătorilor, acoperind toate județele și aproape toate localitățile care au depus cereri, în limita bugetului. O analiză realizată de Expert Forum asupra acestor rezultate arată câteva aspecte interesante despre cine au fost „câștigătorii” banilor Anghel Saligny:

• Valoarea medie a proiectelor aprobate a crescut spectaculos față de rundele PNDL precedente. Dacă în PNDL vechi primăriile gestionau proiecte de 2–3 milioane lei în medie, acum prin Saligny valoarea medie sare de ~9 milioane lei la nivelul comunelor și orașelor mici, iar la municipii similare și la consiliile județene chiar peste 30 de milioane lei per proiect. Cu alte cuvinte, s-a mers către lucrări mai mari și mai scumpe per beneficiar, semn că s-au finanțat obiective mai complexe (de exemplu rețele întinse de apă sau gaz, drumuri pe distanțe mai mari etc.). Această creștere a amplorii investițiilor a fost văzută de unii ca un lucru bun (faci lucruri mai temeinice), dar și ca un risc (sumele mari sunt mai greu de gestionat de comune mici și atrag interesul firmelor „abonate”).
• Repartizarea politică a fondurilor a confirmat, într-o anumită măsură, așteptările: cei mai mulți bani în valoare absolută au fost direcționați către primăriile PNL și PSD, adică exact partidele care compuneau coaliția de guvernare după 2021. Acest lucru era oarecum normal, dat fiind că PNL și PSD dețin împreună majoritatea covârșitoare a primarilor din țară – însă și corelația politică a ridicat sprâncene. UDMR a ieșit însă „paradoxal” drept marele câștigător proporțional: în 39% din localitățile conduse de primari UDMR, peste 90% din proiectele depuse au fost aprobate. Numeroase primării UDMR au primit finanțare pentru toate proiectele pe care le-au cerut. De pildă, municipiul Târgu Secuiesc sau orașul Covasna (primari UDMR) au avut 100% rată de succes. Explicația e simplă – Ministerul Dezvoltării (MDLPA) era condus de un ministru UDMR (Cseke Attila) până în 2023, iar acesta și-a favorizat discret comunitățile pe care le reprezenta.
• La nivel de proporție a proiectelor aprobate: aproximativ 30% dintre localitățile conduse de primari PSD au reușit performanța ca aproape toate proiectele propuse să fie aprobate (deci un succes foarte mare), în timp ce la PNL acest procent a fost de ~20%. Localitățile cu primari USR au fost clar dezavantajate – doar ~12,5% dintre UAT-urile conduse de USR au avut peste 90% proiecte aprobate. USR oricum avea puțini primari (fiind partid nou), dar se observă că acolo unde existau, rata de succes a proiectelor a fost mai mică. Acest fapt a alimentat percepția că, odată ieșit USR de la guvernare, PNL-PSD și-au împărțit tortul Saligny, lăsând firimituri competitorilor din opoziție.
• O altă observație a fost legată de rolul Consiliilor Județene. În unele județe, președinții de CJ (majoritatea PSD sau PNL) au fost foarte eficienți în a centraliza și promova proiecte – județe precum Argeș, Suceava, Hunedoara au avut fiecare peste 130–150 de proiecte contractate (foarte activi), pe când altele (Brașov, Galați, Ilfov) au avut sub 60, semn fie că au avut mai puține nevoie, fie mai puțină influență. De exemplu, județul Suceava (condus de un baron PNL) a obținut finanțări totale record, mai ales pe componenta de gaze (1,2 miliarde lei doar pentru rețele de gaz, cel mai mult din țară). Vrancea (fief PSD) a fost și el fruntaș la gaz (~616 milioane lei). În schimb, județe cu populație maghiară mare (Harghita, Covasna) au avut poate mai multe proiecte aprobate, dar mai lente în implementare (vom vedea că multe proiecte din Covasna rămăseseră necontractate, semn că poate s-a supra-aprobat mai mult decât pot duce).

Per total, aproape 5.000 de investiții au primit undă verde în cadrul Anghel Saligny, acoperind toată paleta: de la asfaltarea unor drumuri comunale uitate de lume, până la introducerea canalizării în sate care nu au avut niciodată, la extinderea conductelor de gaz în suburbii sau construcția de poduri peste râuri ce izolau comunități. Suma totală aprobată pentru aceste proiecte a fost confirmată la 50 de miliarde de lei (ulterior ușor mărită la ~53 miliarde lei, după ce s-au adăugat câteva proiecte suplimentare pentru infrastructura de gaze până în 2024). În linii mari, fiecare comună care a depus proiecte a primit finanțare cam pentru 1–3 obiective majore, fiecare oraș mic pentru 2–5 proiecte, iar fiecare municipiu reședință pentru mai multe proiecte consistente. Consiliile județene au primit și ele fonduri pentru drumuri județene, poduri sau extinderi de rețele în comune.

Important de menționat: finanțarea nu a venit toată odată, ci urma să fie eșalonată anual, în funcție de bugetele disponibile și de stadiul lucrărilor. Programul fiind multianual, s-au semnat contracte de finanțare între Ministerul Dezvoltării și beneficiari (primării sau consilii județene), prin care statul se angaja să deconteze costurile proiectelor respective pe măsură ce acestea avansează. De aici înainte, cheia succesului devenea implementarea efectivă: cât de repede pot localitățile să demareze licitațiile, să construiască și să ceară decontarea banilor.

Evoluția implementării (2022–2024)

După aprobarea listelor de proiecte și semnarea contractelor de finanțare, programul a intrat în faza de execuție propriu-zisă. Anul 2022 a fost dedicat în mare parte pregătirilor: multe primării au trebuit să finalizeze documentațiile tehnice, să organizeze licitații pentru atribuirea contractelor de lucrări și să obțină eventuale avize. Totuși, spre finalul lui 2022 și începutul lui 2023, deja mii de șantiere se deschiseseră în toată țara sub egida „Anghel Saligny”. Imaginile cu drumuri în lucru, conducte de apă și canal îngropate sau șanțuri pentru țevi de gaz au devenit familii în mediul rural – semn că programul începea să prindă viață.

În primăvara lui 2023, Ministrul Dezvoltării de atunci (Cseke Attila, UDMR) anunța primele bilanțuri: peste 1.100 de contracte de finanțare fuseseră semnate până atunci, însumând circa 12,2 miliarde lei valoare totală. Aceste contracte reprezentau primele proiecte demarate oficial – vizând modernizări de drumuri, extinderi de rețele de apă, iluminat public modernizat, piste de biciclete, consolidări de poduri ș.a. Suma de 12 miliarde lei contractate în primele valuri reprezenta cam un sfert din bugetul total al programului, ceea ce indica un început mai lent: nu toate proiectele aprobate își găsiseră rapid firme executante sau nu ajunseseră în faza de contract semnat.

Treptat însă, ritmul a crescut. O analiză Expert Forum asupra datelor oficiale relevă că până la 30 iunie 2024 deja se ajunsese la 3.477 de contracte semnate, cu o valoare însumată a lucrărilor de ~38 miliarde lei. Iar până la 31 martie 2025, numărul contractelor urcase la 3.959 (din totalul de 4.945 proiecte aprobate), acoperind ~44,4 miliarde lei. Cu alte cuvinte, în primii doi-trei ani de la lansare, aproape 80% din proiectele programului intraseră în fază contractuală – un grad destul de ridicat de operaționalizare. Rămâneau necontractate circa 986 de proiecte (aprox. 20% din total), fie din motive de întârziere (proceduri neterminate, contestații la licitații), fie pentru că unele poate nu-și găsiseră finanțare complementară sau ofertanți la execuție (unele primării mici s-au confruntat cu dificultăți în a porni proiectele mari).

Implementarea însă a fost inegală de la județ la județ și de la sector la sector.

Unele județe au progresat rapid: de exemplu, Iași, Vâlcea, Teleorman aveau la începutul lui 2025 peste 95% din proiectele lor deja contractate – deci practic tot ce fusese aprobat plecase la drum. Altele precum Harghita, Covasna sau Mehedinți mai aveau zeci de proiecte necontractate (semn fie al unor probleme locale, fie al unui volum mare de proiecte ce necesită timp). Pe componente, proiectele de drumuri și apă-canal păreau să meargă mai repede, în timp ce proiectele de rețele de gaze naturale erau mai lente: MDLPA aprobăsese 812 proiecte de gaz (în valoare de ~12,9 miliarde lei), dar până la martie 2025 doar 5,5 miliarde erau contractate și foarte puține finalizate. Introducerea gazului e mai complexă (necesită aprobări de la Transgaz, etc.), astfel că doar 10 proiecte de gaze erau finalizate complet până în 2025, iar 585 din 812 nici măcar nu începuseră execuția (0% decontări).

Un indicator cheie este cât din bani s-au cheltuit efectiv (decontat) până la un moment dat.

Până la finele lui 2023, plățile realizate de Ministerul Dezvoltării către beneficiari au fost modeste comparativ cu angajamentele – semn că multe șantiere erau încă în faze incipiente. Însă anul 2024, fiind și an electoral (alegeri locale și parlamentare la orizont), a adus o accelerație a plăților. Guvernul condus de premierul PSD Marcel Ciolacu (instalat în vara 2023) a alocat fonduri suplimentare din buget și, mai controversat, chiar din Fondul de Rezervă al Guvernului, pentru a achita facturile emise de constructori. Liderii politici erau conștienți că lasă în urmă primari furioși dacă facturile pentru lucrări rămân neplătite – riscând sistarea șantierelor.

Astfel, în decembrie 2023, conducerea PNL (partenerul de coaliție al PSD la acea vreme) i-a cerut explicit ministrului de Finanțe Marcel Boloș să găsească bani pentru a plăti toate situațiile de lucrări restante pe Anghel Saligny și pe proiectele derulate prin CNI (Compania Națională de Investiții). Boloș a raportat că a identificat economii la alte capitole (vreo 3 miliarde lei din reducerea cheltuielilor administrative) și că va onora plățile, promițând inclusiv majorarea bugetului Ministerului Dezvoltării pe 2024 cu peste 60% față de 2023. În plus, guvernul a recurs și la alocări de urgență: conform EFOR, în 2024 s-au pompat încă 7,6 miliarde lei din Fondul de rezervă către programul Saligny, mai ales spre final de an, pentru a suplimenta bugetul inițial de 10 miliarde lei pe 2025. Această practică – finanțarea unui program planificat prin fonduri de urgență – fusese criticată anterior, dar realitatea electorală a primat: înainte de alegeri, nimeni nu dorea șantiere blocate și constructori neplătiți.

Ca rezultat, la finalul lui martie 2025, suma decontată de MDLPA către autorități ajunsese la 17,4 miliarde lei (comparativ cu doar ~6,9 miliarde lei cu un an înainte). Asta înseamnă că, din ~44 miliarde lei contractate până atunci, aproximativ 39% fuseseră deja plătite efectiv pentru lucrări realizate. Se înregistrau progrese vizibile: 355 de proiecte erau raportate ca finalizate 100% (unele mai mici, probabil), iar alte ~1.394 de proiecte erau realizate în proporție de peste 50%. Totuși, un număr semnificativ de proiecte (peste 1.000) se aflau în stadii incipiente, fără nicio decontare încă (unele abia pornite, altele blocate din diferite motive). În special proiectele mari (18 proiecte cu bugete peste 50 milioane lei fiecare) se regăseau printre cele fără nicio sumă decontată până la acea dată – semn că acestea fie nu începuseră, fie erau în stadii foarte preliminare.

Un exemplu de progres inegal e situația pe județe la decontări:

Covasna era lider cu ~73% din suma contractată deja decontată (posibil proiecte mai mici finalizate rapid), pe când județe ca Bistrița-Năsăud, Ialomița sau Caraș-Severin nu decontaseră încă nimic (proiectele lor erau la start). Situația depinde de capacitatea fiecărei autorități locale de a împinge lucrările înainte și de complexitatea proiectelor. Un drum poate fi finalizat într-un an, pe când o rețea de apă și canal într-o comună poate dura 2-3 ani, iar o rețea de gaz chiar mai mult.

Per ansamblu, 2022-2024 a însemnat pentru programul Anghel Saligny implementare intensă dar nu lipsită de probleme: s-au deschis mii de șantiere benefice dezvoltării, dar s-au manifestat și provocări, precum creșterea prețurilor la materialele de construcții (care a pus presiune pe bugetele contractelor), dificultăți birocratice (unele proiecte au necesitat avize de mediu, de la Apele Române, de la companii de utilități – care au întârziat lucrurile), sau incapacitatea unor primării de a co-finanța partea lor (căci deși banii vin de la stat, adesea beneficiarul trebuie să suporte TVA sau cheltuieli neeligibile, ceea ce pentru comune mici a fost greu).

Totuși, politic vorbind, în acești ani programul nu a mai fost contestat. Atât PNL cât și PSD l-au susținut fără rezerve, împărțindu-și meritul pentru el. În campaniile locale din 2024, primarii ambelor partide au făcut paradă de proiectele finanțate prin Anghel Saligny – afișe cu „asfaltare realizată prin programul Anghel Saligny, mulțumim Guvernului” au apărut în multe comune. Programul devenise un vector de imagine electorală, un fel de trofeu bipartizan cu care PNL și PSD se lăudau că „dezvoltă România”. Până la mijlocul lui 2025, se părea că PNI Anghel Saligny va continua în același ritm, eventual cu suplimentări de fonduri (existau discuții despre nevoia unui „Anghel Saligny 2” după 2027, dat fiind că cererile au depășit cu mult bugetul). Însă situația economică și schimbările politice de la finalul lui 2024 au introdus o perspectivă diferită, aducând programul într-o nouă lumină – cea a riscurilor bugetare și a austerității necesare.

Stadiul actual (iulie 2025)

Astăzi, la data de 21 iulie 2025, Programul Anghel Saligny se găsește într-un moment de cotitură. După cum am detaliat, până la începutul anului 2025 aproape toate proiectele planificate erau pornite sau în curs de pornire, dar cele mai multe erau departe de a fi finalizate. Mii de șantiere sunt active, dar mii de altele abia trebuie demarate. Din cei ~53 de miliarde lei valoare totală aprobată, s-au decontat efectiv doar vreo 17-18 miliarde (circa o treime). Restul banilor ar urma să fie cheltuiți în anii următori – dacă programul continuă conform planului.

Iată, pe scurt, fotografia la zi a programului, bazată pe datele oficiale raportate la 31 martie 2025 (ultimele disponibile public și prelucrate de experți):

• Proiecte aprobate: 4.945 proiecte în toată țara, însumând ~53 miliarde lei. Acestea acoperă infrastructura rutieră (o bună parte), rețele de apă/canalizare, rețele de gaze și alte lucrări locale.
• Proiecte contractate (în implementare): 3.959 proiecte au contracte de finanțare semnate, deci au pornit practic. Aceasta reprezintă ~80% din totalul proiectelor aprobate. Ca valoare, contractele semnate însumează ~44,4 miliarde lei. Beneficiari unici (primării/CJ) cu contracte semnate: 3.152, adică 2.839 de unități administrativ-teritoriale au cel puțin un contract (unele UAT au mai multe proiecte).
• Proiecte necontractate încă: 986 proiecte (aprox 20%) erau încă necontractate la acea dată. Motivele pot varia: fie întârzieri la licitații, fie lipsă de oferte, fie probleme birocratice. Cele mai multe proiecte rămase în aer erau în județe precum Harghita (64 necontractate), Covasna (49), Mehedinți (42). La polul opus, județe ca Iași, Teleorman, Vâlcea mai aveau doar câte 4 proiecte necontractate – deci aproape totul pornise acolo.
• Stadiul fizic/financiar: Din cele 3.959 proiecte contractate, pentru 1.009 proiecte nu se efectuase încă niciun decont (niciun ban plătit) până la 31 martie 2025. Altfel spus, ~25% din proiectele începute nu înregistraseră progres financiar, fiind probabil în faze incipiente (proiectare, organizare de șantier etc.). Alte ~1.201 proiecte decontaseră sub 50% din valoare, deci erau în lucru dar nu foarte avansate. Pe de altă parte, 1.394 de proiecte aveau decontări între 50% și 99% – semn că erau relativ aproape de finalizare – și 355 de proiecte erau finalizate integral (100% din sumă decontată). Aceste cifre arată că există un progres general în implementare (față de rapoartele anterioare, numărul proiectelor finalizate sau aproape finalizate a crescut mult), însă o bună parte rămân încă la sub jumătate din execuție, iar peste o mie nici nu au demarat practic la nivel de lucrări pe teren.
• Suma cheltuită până acum: ~17,4 miliarde lei plătite de minister către beneficiari, reprezentând contravaloarea lucrărilor deja executate. Această sumă acoperă plăți parțiale/ integrale pentru ~2.950 de proiecte. Comparativ cu necesarul total (53 mld.), rezultă că restul de ~35 miliarde lei ar trebui plătite în continuare pe măsură ce proiectele evoluează – o povară considerabilă pentru bugetele viitoare ale statului.
• Sectorul gaze naturale: Aici, cum menționam, progresul e mai lent. Din 812 proiecte aprobate (12,9 mld. lei), doar 5,5 mld. contractate și ~1,3 mld. decontate. Cea mai mare parte sunt deci în stadii incipiente: 585 de proiecte de gaze nu aveau nicio decontare încă. Doar 10 erau complet terminate (100%) și încă 4 aproape terminate (>90%). E clar că extinderea rețelelor de gaz e un proces greoi și va mai dura câțiva ani buni pentru majoritatea investițiilor – multe sunt abia pe hârtie sau în faza de licitație.
• Discrepanțe de cost: Interesant, EFOR a observat privind proiectele de gaz că există discrepanțe majore de cost per metru între diverse proiecte – ceea ce poate indica fie condiții diferite de teren, fie eventuale ineficiențe și supraevaluări în unele cazuri. Aceasta subliniază importanța monitorizării: fără un control riguros, riscul de prețuri umflate pe alocuri rămâne.

În concluzie, la mijlocul anului 2025 programul este în plină desfășurare, dar cu foarte multe angajamente financiare rămase de onorat și cu diferențe mari de performanță între proiecte. Orice privitor obiectiv ar spune că, pentru a culege roadele investiției de 50+ miliarde lei, România trebuie să mențină finanțarea consistentă încă cel puțin 2-3 ani de acum încolo, altfel numeroase lucrări riscă să rămână neterminate. Aici însă intervine marea problemă: situația bugetară a țării și noua orientare politică după alegerile din 2024.

După alegerile parlamentare și prezidențiale din iarna 2024, s-a format o nouă coaliție de guvernare care, în mod inedit, îi include pe foștii oponenți din PNL și PSD, dar și pe reprezentanții USR (formațiune revenită lângă PNL în urma unor alianțe anti-extremiste). Premierul instalat în 2025, Ilie Bolojan (PNL), este cunoscut drept un administrator foarte riguros și adept al austerității inteligente – el a condus anterior cu eficiență administrativă județul Bihor și municipiul Oradea, fiind adeptul tăierii cheltuielilor inutile și al prioritizării investițiilor cu randament. Pe de altă parte, PSD – cooptat la guvernare dar condus de data aceasta de o echipă interimară (după retragerea lui Marcel Ciolacu, se pare Sorin Grindeanu conduce partidul) – reprezintă în continuare interesele baronilor locali obișnuiți cu finanțări gen PNDL.

În plus, România se confruntă cu presiuni financiare serioase:

Deficitul bugetar a crescut, iar Comisia Europeană cere măsuri de ajustare. În acest context, guvernul Bolojan a anunțat un program amplu de reforme și reduceri de cheltuieli menite să stăvilească risipa și să aducă deficitul sub control. Iar programul Anghel Saligny a ajuns pe lista acestor reduceri. Pe 18 iulie 2025, premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri de austeritate, care includea decizia de a suspenda finanțarea pentru o parte din proiectele derulate de autoritățile locale prin Anghel Saligny – în special acele proiecte care nu sunt într-un stadiu avansat de execuție.

Mai exact, Bolojan a explicat că guvernul a prioritizat investițiile astfel încât: proiectele cu un grad mare de maturitate (avansate) vor continua să fie finanțate integral pentru a fi duse la bun sfârșit, în schimb proiectele care abia sunt la început sau doar pe hârtie nu vor mai primi finanțare în lunile următoare. Până la finalul anului 2025, guvernul urmează să reevalueze toate aceste proiecte neîncepute sau puțin începute, pentru a decide care dintre ele merită continuate (în funcție de domeniu, importanță, maturitate) și pentru a stabili o listă prioritară de investiții de continuat în 2026 și mai departe. Cu alte cuvinte, statul nu mai garantează că va plăti tot ce a promis, cel puțin nu imediat, ci vrea să selecteze și să amâne o parte din investițiile planificate în cadrul programului.

Această decizie reprezintă practic o înghețare temporară a mii de proiecte „Anghel Saligny” aflate la început de drum. Din cifrele menționate anterior, ne putem imagina că cele vizate sunt cele ~1000 de proiecte fără decontări și poate încă o parte din cele sub 50% realizate. Guvernul a argumentat că nu poate susține financiar concomitent toate investițiile promise din bugetul național, în condițiile în care trebuie asigurată co-finanțarea proiectelor europene (PNRR-ul are termen limită 2026, fondurile de coeziune 2021-2027 și ele trebuie angajate). Prioritatea declarată a guvernului Bolojan este finanțarea proiectelor din PNRR și fonduri UE, deoarece acelea aduc bani nerambursabili, și abia pe locul doi vin cele din surse naționale. Prin urmare, s-a constatat că statul „nu mai poate asigura toate finanțările pentru proiectele din bugetul de stat” și e nevoie de o triere.

Această redirecționare a priorităților…

… a lovit însă exact în inimă programul Anghel Saligny. Dacă pentru tehnocrați măsura poate părea logică (concentrezi resursele pe proiectele aproape gata și oprești deschiderea altora noi care oricum nu pot fi finalizate curând), din punct de vedere politic efectul a fost exploziv, stârnind revolta liderilor PSD din teritoriu. În actuala coaliție, PSD se vede brusc pus în situația de a accepta tăieri masive tocmai la programul pe care îl consideră esențial pentru bazinul său electoral. Secretarul general al PSD, Paul Stănescu – el însuși un influent baron local (Olt) și fost ministru al Dezvoltării – a lansat un atac public la adresa guvernului Bolojan, afirmând că PSD trebuie să decidă „urgent” dacă mai rămâne la guvernare în aceste condiții.

Într-o postare distribuită chiar pe contul oficial de Facebook al PSD, Stănescu a denunțat măsurile de austeritate ale guvernului și a acuzat așa-zise atacuri din partea PNL și USR la adresa PSD. El a clamat că România trece printr-un moment dificil, dar „asta nu înseamnă că pentru a depăși momentul trebuie distrus tot ce s-a construit în ultimii 10 ani” – referire directă la proiectele de dezvoltare locală (PNDL 1,2 și Saligny) realizate în ultimul deceniu. Stănescu a numit reformele lui Bolojan „heirupiste și rigide”, construite pe intuiție și nu pe evaluări reale, care pun greul pe cei vulnerabili și care „nu pentru asta am intrat la guvernare” spune el, sugerând că PSD riscă să-și piardă electoratul dacă girează asemenea politici.

Alți lideri PSD i s-au alăturat.

Bogdan Cojocaru, liderul PSD Iași, a afirmat că sistarea finanțărilor pentru mii de proiecte Anghel Saligny va duce la „stagnare și sărăcie” în comunitățile locale. El a subliniat că proiectele în stadiu incipient vor fi suspendate, resurse deja alocate vor fi pierdute, iar comunele vor rămâne fără acces la apă, canal, gaze, drumuri – exact obiectivele programului – ceea ce va scădea calitatea vieții. Cojocaru a calculat că în județul Iași se blochează fonduri de peste 100 milioane euro prin această decizie, zeci de investiții locale fiind înghețate.

Un alt exemplu, Daniel Suciu (deputat PSD de Bistrița-Năsăud, fost ministru al Dezvoltării în guvernul Dăncilă) a protestat că în județul său ~90 de proiecte de investiții (în valoare de peste 1 miliard lei) riscă să fie oprite – majoritatea rețele de apă, canal, asfalt, stații de epurare – de care ar fi beneficiat peste 200.000 de locuitori. „De ieri toate sunt în aer, contabilicește oprite până la vremuri mai bune” – a scris Suciu, avertizând că mii de angajați din construcții, firme locale, precum și locuitori care așteptau de o viață utilități minime vor avea de suferit, fără perspectivă clară. Suciu a atacat guvernul că a ales calea austerității facile – „austeritatea nu e reformă. Să taie oricine poate!” – în loc să reducă cheltuieli la companiile de stat „grase” sau să combată evaziunea. Mesajul comun al PSD-iștilor nemulțumiți este că măsurile lui Bolojan sacrifică dezvoltarea locală și că doar cu tăieri și taxe nu se face reformă reală.

Pe de altă parte, PNL și partenerii de dreapta încearcă să mențină poziția că aceste măsuri sunt necesare și temporare. Raluca Turcan (deputat PNL) comenta că reacțiile publice din PSD sunt influențate de „o retorică internă de campanie” – aluzie la faptul că PSD se pregătește de un congres intern în toamnă 2025, iar diferite tabere își fac jocul. Ea a subliniat că în pofida diferențelor de opinie apărute, atât premierul Ilie Bolojan (PNL), cât și președintele țării (Nicușor Dan, susținut de USR-PNL) doresc ca această coaliție să funcționeze, considerând-o necesară pentru stabilitatea României și pentru a livra reforme curajoase.

Mesajul PNL este că reformele nu mai pot fi amânate: România are acum contextul favorabil (un premier hotărât și o majoritate largă) pentru a corecta disfuncționalități grave care altădată nu puteau fi abordate din lipsă de voință sau majoritate. Din această perspectivă, „stoparea risipei” – în care intră și revizuirea programului Saligny – e prezentată ca un pas dureros dar necesar pe drumul reformei.

În interiorul PSD, situația e tensionată:

Există o tabără care ar vrea ca partidul să iasă de la guvernare și să treacă în opoziție, considerând că altfel PSD va fi erodat de măsurile nepopulare și va pierde electorat în favoarea extremei (partidul AUR, naționalist-populist, care stă la pândă să capitalizeze nemulțumirile). Alții, în frunte cu președintele interimar Sorin Grindeanu, preferă să rămână la guvernare și să negocieze corecții, dând doar mici „înțepături” guvernului dar fără a rupe coaliția. Notabil este că atât președintele României, cât și premierul au evitat să critice direct PSD – dimpotrivă, le-au mulțumit că au intrat în coaliție și au spus despre PSD că s-a comportat „extrem de corect” până acum. Această atitudine conciliantă sugerează că PNL și USR (cealaltă componentă a coaliției, reprezentată de președintele Nicușor Dan) încearcă să păstreze PSD alături, cel puțin deocamdată.

Cu toate acestea, ultimatumul lui Paul Stănescu de a decide urgent dacă PSD mai rămâne la guvernare atârnă amenințător. Practic, de modul cum se va gestiona divergența pe tema Anghel Saligny depinde supraviețuirea actualei guvernări. Dacă PNL (Bolojan) și PSD (baronii locali) găsesc o formulă de compromis – de pildă să continue totuși o parte din proiectele oprite sau să compenseze primarii prin alte mijloace – atunci coaliția va merge mai departe. Dacă nu, s-ar putea repeta scenariul din 2021: un partener pleacă trântind ușa din cauza programului de investiții. De data aceasta ar fi PSD în rolul USR de atunci, o ipostază care ar încheia ironic cercul (cine a lansat programul rămâne fără el, și cine l-a contestat inițial ajunge să-l apere).

Un program între dezvoltare reală și clientelism politic

Toate cele de mai sus conturează imaginea complexă a Programului „Anghel Saligny”. Pe de o parte, fără îndoială el a adus și promite în continuare dezvoltare reală în multe comunități locale. Multe sate și orașe mici care nu aveau șosele asfaltate, rețea de apă potabilă sau canalizare văd acum aceste investiții demarate, grație fondurilor puse la dispoziție. Pentru locuitorii acelor zone, programul nu este un abstract politic, ci chiar diferența dintre noroi și drum asfaltat, dintre fântână și robinet, dintre butelie și rețeaua de gaz. În anii 2022-2024, oricât de politizat a fost, Anghel Saligny a mișcat lucrurile pe teren: a redus – fie și parțial – din discrepanțele uriașe de infrastructură între sat și oraș. Mulți primari (indiferent de culoare politică) au folosit banii pentru proiecte utile cetățenilor.

Pe de altă parte, componenta de clientelism politic a programului a fost prezentă încă de la origini și a persistat. Modul în care a fost adoptat (cu scandal politic), criteriile de selecție opace, alocările preferențiale către zone „prietene” și chiar maniera de finanțare (cu bani scoși din Fondul de rezervă în preajma alegerilor) arată că logica politică a dominat logica economică în multe privințe. Programul a devenit o „monedă de schimb” între centru și teritoriu: Guvernul alocă bani, primarii execută și în schimb își arată loialitatea politică. În campaniile electorale, atât PNL cât și PSD au capitalizat imaginea acestor investiții, încercând fiecare să culeagă laurii. S-a ajuns până acolo încât în unele comune atât liderii PNL, cât și cei PSD își revendicau meritul pentru același proiect finanțat de stat – unii localnici glumeau amar că „apă și canalizare ne trebuie, nu contează că le face Dragnea, Cîțu sau Bolojan, numai să le facă”.

Problemele de eficiență n-au lipsit nici ele.

Indicii precum discrepanțele de cost la rețelele de gaz, sau unele județe unde s-au aprobat zeci de proiecte dar nu s-a reușit contractarea nici măcar a jumătate (semn de supraestimare sau capacitate administrativă scăzută) evidențiază riscul de risipă. Faptul că la finele lui 2024 guvernul a trebuit să bage ad-hoc 7,6 miliarde lei din fondul de rezervă denotă că s-a sub-bugetat inițial și s-a ajuns în criză de timp înainte de alegeri – un semn de planificare deficitară. Curtea de Conturi a avertizat și ea că folosirea fondurilor de urgență pentru finanțarea curentă a PNI Saligny nu este sănătoasă fiscal. Practic, programul a tensionat bugetul statului: sumele uriașe promise în 2021 au devenit greu de susținut în 2023-2024, când economia a întâmpinat dificultăți (deficit mare, nevoie de consolidare fiscală).

Acum, în 2025, programul se află între ciocan și nicovală.

Ciocanul este nevoia de reformă și rigoare bugetară: guvernul, sprijinit de mediul de afaceri și de instituțiile financiare, spune că nu mai putem finanța proiecte peste proiecte fără să ne uităm la eficiență, că unele investiții poate nu sunt urgente sau sunt prea costisitoare comparativ cu beneficiul. Premierul Bolojan vrea să impună disciplina bugetară și la primării, nu doar la centru – sugerând că vremea „cadourilor” necondiționate pentru teritoriu trebuie să apună, în favoarea unui sistem în care banii de la guvern vin „în funcție de eficiență”.

Nicovala este presiunea politică și socială: primarii și liderii locali (mulți de la PSD, dar și din PNL la nevoie) se opun categoric ideii de a li se tăia finanțările promise, argumentând că asta înseamnă să îi lași pe cetățenii din comunitățile lor fără infrastructură. Ei subliniază că investițiile locale nu sunt un moft, ci o necesitate – iar dacă se opresc acum, se irosesc și banii deja cheltuiți (unele proiecte începute ar rămâne neterminate, transformându-se în ruine și investiții pierdute). În plus, politicienii locali se tem că vor plăti electoral pentru aceste opriri: oamenii vor da vina pe primari dacă proiectele nu se mai fac, indiferent cine a decis la centru. Așa că baronii locali presează partidul (PSD) să nu accepte această situație.

În esență, Programul Anghel Saligny ilustrează perfect dilema dezvoltării în România:

Cum împaci nevoia reală de modernizare a satelor cu realitatea unui aparat politic obișnuit să extragă capital electoral (și uneori financiar) din aceste fonduri? Dacă lași totul pe seama administrației locale și a pieței, riști ca multe comunități mici să nu aibă nici peste 20 de ani utilități de bază (pentru că nu atrag investiții private și nici fonduri europene suficiente). Dacă intervine masiv statul, cum a făcut-o prin PNDL/Saligny, creezi progres, dar și dependență politică și risc de corupție. Cazul Saligny a arătat că banii publici mulți pot pune la încercare chiar și coaliții guvernamentale: în 2021, tensiunea a fost între idealul reformist (USR) și pragmatismul clientelar (PNL) – a câștigat atunci clientelismul, USR plecând. În 2025, tensiunea e între disciplina fiscală (PNL/Bolojan) și interesul baronilor pentru resurse (PSD/Stănescu et al.) – rămâne de văzut cine va ceda.

Astăzi, Programul Anghel Saligny se află în stand-by parțial:

Proiectele avansate merg înainte, cele incipiente sunt puse la păstrare. Coaliția promite că până la finalul anului va face o prioritizare clară – ceea ce implică posibil și renunțarea definitivă la unele proiecte mai puțin importante sau prea costisitoare. Nu este exclus ca guvernul să încerce să obțină pentru unele dintre ele finanțare alternativă (poate prin viitorul program european 2021-2027, dacă se potrivește vreo axă, sau prin bani din împrumuturi). Cert este că, în forma actuală, Anghel Saligny nu mai poate continua în ritmul inițial fără a deraia obiectivele de deficit ale României.

Pentru cetățeanul de rând dintr-un sat fără apă sau gaz, aceste fine calcule bugetare contează mai puțin – el așteaptă să vadă conducta și drumul terminate. Însă pentru macroeconomia țării și stabilitatea guvernării, contează enorm. Astfel, programul a devenit un subiect de divergențe grave: unii văd în el un motor de dezvoltare ce nu trebuie gripat, alții îl văd ca pe o găleată fără fund care amenință stabilitatea fiscală. Și, nu în ultimul rând, se ciocnesc viziunile despre ce înseamnă reformă: „austeritatea nu e reformă” strigă cei din PSD, „fără tăieri nu putem face reforme reale” replică echipa lui Bolojan.

Programul Anghel Saligny a fost inventat în 2021 ca un ambițios plan de a turna 50 de miliarde de lei în infrastructura locală, cu scopul nobil de a aduce civilizația în toate colțurile țării. I s-au alocat acești bani tocmai pentru că decalajele erau mari și pentru că politic era dorit de aproape toată lumea (mai puțin de USR). Astăzi, la mijlocul lui 2025, programul se află într-un stadiu intermediar: a produs efecte palpabile (multe proiecte utile începute sau finalizate), dar nu și-a încheiat misiunea – marea parte a fondurilor încă trebuie livrate. Soarta lui a devenit incertă din cauza constrângerilor financiare și a schimbării opticii guvernamentale, ceea ce l-a transformat într-un măr al discordiei în coaliția de guvernare.

Dintr-o anumită perspectivă cinică, Anghel Saligny a fost „hrană” pentru primarii flămânzi de resurse, un instrument prin care puterea centrală a hrănit politic teritoriul. Iar acum, când bucatele se împuținează, luptele pe ultimele bucăți sunt pe cale să izbucnească. Rămâne de văzut dacă rațiunea comună va prevala – găsindu-se echilibrul între nevoia de investiții și disciplina financiară – sau dacă programul va provoca o nouă ruptură politică, intrând astfel în istorie ca acel „PNDL 3” care a dărâmat guverne și a repus în discuție relația dintre centru și local în România. Pe termen lung, miza este ca dezvoltarea locală să continue într-un mod sustenabil și transparent, fie cu ajustări ale programului existent, fie sub o altă formă, dar lecțiile acestor ani (atât cele pozitive, cât și cele negative) să fie învățate.