Protecția consumatorului atenționează: cozonaci plini cu substanțe periculoase

Publicat: 17 dec. 2021, 11:59, de Otilia Caloian, în Business , ? cititori
Protecția consumatorului atenționează: cozonaci plini cu substanțe periculoase

În prag de Sărbători, Protecția consumatorului ne avertizează să avem mare grijă la ce cozonaci cumpărăm din comerț pentru că foarte mulți dintre ei conțin E-uri și substanțe deosebit de periculoase.

În preajma sărbătorilor, unele dintre preparatele nelipsite de pe mesele românilor de pretutindeni sunt cozonacii. Dacă în trecut se punea un accent deosebit pe preparearea cozonacului în mod individual, „în casă”, astăzi, având în vedere dezvoltarea locațiilor tip patiserii, consumatorul apelează tot mai mult la serviciile acestora. Unul dintre motivele pentru care acesta preferă achiziționarea produsului din comerț în detrimentul variantei tradiționale se referă la faptul că reprezintă o variantă facilă, care scutește consumatorul de efortul preparării în sine. Cu toate acestea, cumpărătorul poate omite aspecte importante în ceea ce privește produsul.

Tartazină, E122, E123, E127 și mulți coloranți artificiali

Analizând etichetele mai multor cozonaci din comerț se constată existența unor E-uri care ar trebui să îngrijoreze consumatorul și să îl determine să nu acorde încredere produsului doar pe baza ambalajului sau aspectului. Printre substanțele regăsite se numără și tartazina (E102), coloranții articiali, precum E122, E123 sau E127, care au efecte dăunătoare și care ar trebui să alarmeze consumatorul cu privire la produsele care le conțin.

Citiți cu atenție la etichetele cozonacilor!

Mihai Culeafă, președintele ANPC, ne sfătuiește să fim atenți la etichetele cozonacilor, inclusiv la cei vânduți în târgurile tradiționale. „Am vrut să explicăm consumatorilor ce înseamnă cu adevărat o etichetă transparentă, ce trebuie să urmărim atunci când mergem la cumpărături și, nu în ultimul rând, care este denumirea anumitor E-uri de care trebuie să ne ferim. Am decis să venim cu explicații, având în vedere faptul că foarte multe etichete folosesc un limbaj mult prea tehnic, dificil, iar consumatorii se află în fața unei decizii care, deși nu ar trebui să le ridice probleme, li se pare complicată. Cauza stă în terminologia cu care nu sunt deloc familiarizați”, a declarat președintele ANPC.

Boromir: Nu este cazul nostru

Contactat de Ziarul Puterea, Constantin Boromiz, președintele Grupului Boromir, cel mai mare producător de cozonaci din România, ne-a declarat că produsele lor nu au de-a face cu E-urile periculoase. “Suntem foarte atenți ce ingrediente folosim la producerea cozonacilor, încercăm să ne apropiem în totalitate de rețetele tradiționale. Asta se poate verifica începând cu cititul etichetei și apoi continuând cu gustul”, a declarat, pentru Puterea, președintele Boromir.

Ce ar trebui să conțină cozonacul

La Târgul Tradițional de Crăciun din curtea Ministerului Agriculturii am stat de vorbă cu Maria, o producătoare de cozonaci din Botoșani. Femeia ne-a explicat faptul că foarte mulți producători de cozonaci înlocuiesc ingredientele naturale precum ou sau lapte cu prafuri, care sunt mai ieftine, astfel încât prețul și costurile de producție să fie cât mai mici. “Un cozonac nu trebuie să conțină mai mult decât făină, lapte, ouă praspete, zahăr și maia”, ne-a dezvăluit producătoarea de cozonaci. Aceasta a avertizat și ea, la rândul ei, consumatorii, să citească etichetele cu mare atenție, pentru că ei sunt obligați să treacă absolut toate ingredientele pe ambalajul cozonacului.

Produsele de panificație se scumpesc constant

Brutarii anunță prețuri mai mari cu 10-15% la pâine, în această perioadă, după ce costurile de producție au scăpat de sub control. Chiar și așa, ele nu au cum să fie acoperite, mai ales că totul s-a scumpit chiar și de până la 12 ori, cum este cazul curentului electric, dar lista vizează și grâul, gazele și chiar pungile de hârtie, a declarat, recent, Aurel Popescu, președintele Rompan. Majorarea de prețuri vine după o altă scumpire înregistată în ultimele luni și care a dus la o creștere de prețuri tot de 10-15%.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele