Protest al taximetriștilor din Galați, care cer interzicerea Bolt și Uber

Publicat: 20 iun. 2023, 20:55, de Sorin Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
Protest al taximetriștilor din Galați, care cer interzicerea Bolt și Uber

Zeci de taximetriști au protestat pe principalele străzi ale Galațiului, cerând eliminarea Uber și Bolt și a oricărărei modalități de transport alternativ, pe care le consideră forme de concurență neloaială.

O coloană formată din 232 de autoturisme de la principalele firme de taximetrie din Galați au străbătut orașul de la intrarea în oraș dinspre Brăila, pe Faleza Dunării și principalele artere de circulație, strada Brăilei și strada Domnească, până la sediile Primăriei și Prefecturii Galați, de unde s-au îndreptat către sediul ARR.

Taximetriștii cer interzicerea Uber și Bolt, dar și a oricărei alte forme de transport alternativ

Protestul taximetriștilor din Galați face parte din campania de proteste organizate la nivel național la inițiativa Filialei din Cluj a Asociației Naționale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT), a cărei principală revendicare este abrogarea Legii 204/2019, adoptată prin OUG 49/2019, legea referitoare la activitatea platformelor de transport alternativ, cum sunt Uber și Bolt.

„Noi vrem abrogarea Ordonanței de urgență și a legii care i-au pus în legalitate. Aceasta este singura noastră cerință: abrogarea. Nu cerem eliminarea Uber și Bolt din România, ci eliminarea întregului transport alternativ.

Dacă vom fi chemați la negocieri, le vom cere guvernanților eliminarea dublei măsuri în interpretarea și aplicarea legii privind transportul alternativ, respectiv controale, fiscalizare, obligații legale, față de transportul de taxi”, a declarat Marian Dublea, reprezentantul taximetriștilor gălățeni.

„Noi susținem interesele statului român și promovăm susținerea unui cadru și climat concurențial adecvat în piața relevantă a serviciilor de utilitate publică, respectiv a segmentului de transport al persoanelor în Regim de Taxi sau închirieri de autoturisme cu sau fără șofer dedicate transportului de persoane”, a mai precizat unul dintre participanții la protest. 

Protestul nu a afectat activitatea firmelor de taximetrie din Galați, pentru că dispeceratele firmelor de taximetrie au continuat să preia comenzi.

La Galați, serviciul de transport în Regim de Taxi este asigurat de 1.032 de taximetriști.