Protest împotriva președintelui Iohannis, la Sibiu: „La biserică… degeaba” și „Jó napot kívánok, PSD!” (video)

Publicat: 14 nov. 2021, 14:16, de Cezar Amariei, în ACTUALITATE , ? cititori
Protest împotriva președintelui Iohannis, la Sibiu: „La biserică... degeaba” și „Jó napot kívánok, PSD!” (video)

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost întâmpinat de trei protestatari duminică, înainte de a intra la slujba găzduită de Biserica Romano-Catolică din Piața Mare.

Trei protestatari l-au așteptat pe Klaus Iohannis în fața bisericii cu o pancartă pe care scria „La biserică… degeaba”. Conform publicației locale Turnul Sfatului, bărbatul care ținea mesajul nu a dorit să comenteze însemnătatea lui și nici nu a vrut să facă declarații pentru presă.

Persoana în cauză este aceeași care organiza la începutul anului 2017 proteste împotriva corupției și pentru moralitate în instituțiile de stat.

În plus, în momentul în care președintele Iohannis și soția lui au sosit în Piața Mare o femeie le-a strigat ”Jó napot kívánok, PSD!”, aluzie la declarațiile nu de mult ale lui Iohannis la adresa Partidului Social Democrat.