Protest violent la Haga. 24 de persoane arestate, după ce au aruncat cu torțe și fumigene spre polițiști
Zeci de manifestanți au aruncat torțe și fumigene spre polițiștii care asigurau ordinea în parcul Malieveld, iar forțele de ordine au răspuns cu tunuri cu apă. Primarul interimar al orașului a oprit manifestația și a emis un ordin de urgență, după ce mai mulți jurnaliști aflați la fața locului au fost agresați.
Ce a declanșat confruntările din parcul Malieveld
Câteva sute de oameni s-au adunat sâmbătă, 19 septembrie, în Malieveld pentru manifestația „Wij zijn het volk” („Noi suntem poporul”), organizată împotriva politicilor privind imigrația și azilul. În program era prevăzut și un marș prin oraș, care nu a mai avut loc.
În jurul orei 13.00 au izbucnit confruntările dintre o parte dintre protestatari și polițiști. Spre forțele de ordine au început să zboare torțe și fumigene, iar în zonă au fost provocate distrugeri. Potrivit AFP, unii dintre participanți aveau fețele acoperite, deși organizatorii conveniseră anterior ca acest lucru să nu se întâmple.
Poliția a trimis în zonă trupele de intervenție și tunurile cu apă.
Simboluri neonaziste și gesturi antisemite în mulțime
Imaginile apărute pe rețelele sociale arată bannere cu mesaje precum „White Lives Matter” și „White men first”, dar și steaguri cu cruci celtice, simbol asociat grupărilor neo-naziste. Potrivit poliției și presei olandeze, în mulțime au fost scandate lozinci antisemite și au fost făcute gesturi antisemite, inclusiv saluturi naziste.
Din cauza violențelor, primarul interimar din Haga a decis încetarea manifestației și a emis un ordin de urgență. Polițiștii i-au îndepărtat pe protestatari din Malieveld și i-au direcționat spre gara centrală. Până în jurul orei 16.00, parcul era gol, iar grupurile de manifestanți se răspândiseră în zona gării.
În total, 24 de persoane au fost arestate, multe dintre ele pentru nerespectarea ordinului de urgență și pentru deținere de arme interzise.
Jurnaliști agresați în timpul intervenției poliției
Mai mulți jurnaliști prezenți la protest au fost prinși în mijlocul confruntărilor. Poliția a confirmat că reprezentanți ai presei au fost hărțuiți și agresați de manifestanți și a anunțat că lucrează cu Asociația Olandeză a Jurnaliștilor pentru identificarea celor implicați.
Printre imaginile distribuite după intervenție se numără și cea a unui jurnalist ajuns în apă în timp ce poliția dispersa mulțimea.
Ministrul olandez al Justiției, David van Weel, a cerut o reacție „extrem de fermă” după protest. Acesta a descris evenimentele drept „scene dezgustătoare” și a condamnat atacurile asupra poliției, saluturile naziste și scandările antisemite.
Al doilea an la rând cu violențe la Haga
Protestul de sâmbătă vine la aproape un an distanță de o manifestație similară a extremei drepte, desfășurată în același loc. În septembrie 2025, un protest împotriva politicii de azil s-a transformat în revolte: o mașină de poliție a fost incendiată, sediul partidului D66 a fost vandalizat, patru polițiști au fost răniți, iar zeci de persoane au fost arestate. Municipalitatea a estimat atunci pagubele la aproximativ 68.000 de euro.
Ba mai mult, și înaintea protestului de sâmbătă existaseră semnale că manifestația ar putea deveni violentă. În zilele precedente, pe rețelele sociale au circulat apeluri la violență, iar unele figuri ale extremei drepte și-au mobilizat susținătorii.
De această dată, autoritățile au oprit manifestația înainte ca marșul prin oraș să mai poată începe.