Proteste la Tel Aviv împotriva guvernului Netanyahu

Publicat: 21 ian. 2024, 06:53, de Victor Scarlat, în Internațional , ? cititori
Proteste la Tel Aviv împotriva guvernului Netanyahu

Proteste la Tel Aviv împotriva guvernului condus de premierul Benjamin Netanyahu, acuzat că a gestionat greşit securitatea naţiunii. Mii de israelieni au ieșit în stradă, sâmbătă seară, cerând să fie organziate noi alegeri.

Anul trecut, au fost organizate mai multe proteste antiguvernamentale, însă ele au încetat după atacurile comise de Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie. În acest context, israelienii  au  lăsat deoparte disensiunile politice și s-au mobilizat în sprijinul armatei şi al familiilor celor ucişi sau luaţi ostatici.

Acum, la patru luni de la declanșarea războiului devastator din Gaza, sprijinul pentru Netanyahu este în scădere, după cum arată sondajele de opinie, iar apelurile pentru schimbarea conducerii devin tot mai puternice. Trebuie specificat, însă, faptul că nu există niciun indiciu că poziţia lui Netanyahu ar fi ameninţată în mod iminent. Iar aceasta s-a văzut și la protestul de sâmbătă seara, desfășurat într-o piaţă centrală din Tel Aviv, unde au avut loc multe dintre protestele de anul trecut. De data aceasta, a fost mai puțină lume, adică doar câteva mii de persoane. Protestatarii au bătut în tobe, strigându-şi consternarea şi fluturând steaguri israeliene.

„Guvernul care ne-a abandonat pe 7 octombrie continuă să ne abandoneze în fiecare zi de atunci – pe cei evacuaţi de la (frontierele) de nord şi de sud, familiile victimelor, rezerviştii, ostaticii”, a declarat Noam Alon, care are un frate mort, ucis de atacatorii Hamas în încercarea de a elibera un kibbutz israelian de atacatorii Hamas.

„Puterea de a schimba şi de a repara este în mâinile noastre”, a spus ea de pe scenă. „Acest guvern trebuie să plece acasă. Acum!”, a cerut protestatara.

Netanyahu, în schimb, este decis să păstreze puterea, deși au apărut diviziuni între membrii cabinetului său de război. Liderii opoziţiei s-au arătat dispuși să formeze un guvern de uniune care să nu fie condus de Netanyahu, dar deocamdată nu se conturează nicio mişcare în acest sens.