Protestul, singura cale de existenţã a României

Zi de zi, mergând pe stradã, sunt oprit de mulţi români. De cele mai multe ori, cei care mã acosteazã sunt persoane trecute de a prima tinereţe.

Sunt oameni care fac parte din diverse categorii sociale, care au muncit o viaţã şi încã mai muncesc, dar astãzi abia dacã supravieţuiesc.

Toţi, dar absolut toţi, sunt disperaţi. Însã, culmea, majoritatea sunt resemnaţi. Alţii, puţini dar mai au un dram de speranţã cã cineva, cândva, se va gândi şi la ei: „Poate ãştia vor schimba ceva”. Lumea aşteaptã o minune de la Dumnezeu, se amãgeşte cu speranţe deşarte cã poate vor veni şi vremuri mai bune, preferã sã mai spere în himere, sã spunã bancuri sau sã înjure pe la colţuri. Culmea, deşi mergem din rãu în mai rãu, românii nu se revoltã şi nu protesteazã laolaltã în stradã.

Am stat şi m-am întrebat de ce nu mai iese românul în stradã şi de ce resemnarea a devenit un fel de trãsãturã geneticã a acestui popor în contextul în care rostul primordial al fiecãrei fiinţe umane ar fi să dea sens vieţii, sã respingã prin protest orice formã de minciunã, de abuz, de umilinţã, de nedreptate.

Rãspunsul pe care eu l-am gãsit ar fi acela cã fiecare se gândeşte doar la problema sa şi nu mai este interesat de durerea celui de lângã el. Egoismul fiecãruia dintre noi a devenit sursa principalã a fracturãrii unitãţii care ar trebui sã caracterizeze acest popor.

Insã voi spune ceea ce le spun tuturor celor cu care vorbesc: dacã dorim sã ne rezolvãm fiecare dintre noi problemele personale, trebuie sã vedem care sunt adevãratele cauze le-au generat. Doar atunci vom realiza cã fiecare dintre noi avem avem mii de motive comune sã protestãm laolaltã.

Unul dintre motive care ar trebui sã ne uneascã la un protest ar fi cã guvernanţii au uitat sã-şi aminteascã care este adevãratul lor rol şi care sunt valorile pe care ar trebui să ridice la rang de lege.

Am putea ieşi în stradã pentru că politica nu mai este pentru popor, ci este doar pentru cei care o fac, sau pentru că instituţiile, în mare parte, au devenit lipsite de substanţã din cauzã cã sunt conduse de incompetenţi.

Am putea protesta oricând pentru cã şcoala – instituţia de cãpãtâi a fiecãrei naţiuni – a devenit o formã fãrã fond care distruge pe bandã rulantã generaţii de minţi luminate.

Am putea ieşi cu toţi în stradã pentru că protecţia socială a devenit o imensã minciună, dar şi o formã de manipulare şi control politic, ori pentru cã sistemul de sãnãtate aflat în moarte clinicã a devenit un imens abator în care bunicii, pãrinţii, copiii sau fraţii şi surorile noastre sunt sacrificaţi cu zile.

Am putea protesta pentru că satul românesc tradiţional se depopuleazã, iar cei aduşi de peste mãri şi ţãri sã locuiascã acest pãmânt (cu acordul celor care conduc „marea familie europeanã”) nu sunt şi nu vor fi niciodatã legaţi sufleteşte de aceastã ţarã.

Am putea ieşi în stradă oricând sã protestãm pentru a opri hoţia, incompetenţa şi minciuna ridicate la rang de politicã de stat, ori pentru cã Justiţia a dovedit în multe cazuri cã a fost injustiţie şi nimeni nu a rãspuns pentru cã a distrus destine.

Avem mii de ofuri comune care ar trebui sã se facã auzite în stradã …

Dacă aş avea capacitatea de organizare i-aş chema pe toţi românii sã protesteze pentru ca cei care ne conduc sã înţeleagã cã spectacolul pe care-l oferã de 34 de ani încoace e unul ridicol şi sinistru, care condamnã România la moarte prematurã. Din pãcate, nu am puterea de a face acest lucru … Insã pot scrie ceea ce gândesc: anume cã fãrã un protest la care vocile a milioane de români sã se facã puternic auzite, astfel încât politrucilor care ne conduc destinele sã le tremure dosurile de fricã, ţara aceasta nu mai poate spera în nicio redresare.

Atâta vreme cât fiecare dintre noi nu va înţelege cã trebuie sã nu se gândeascã exclusiv doar la problema sa, ci trebuie sã fie solidar cu durerea semenilor şi sã iasã în stradã pentru a condamna impostura, nedreptatea, prostia, hoţia sau nepãsarea, spectacolul grotesc al celor care ne conduc destinele va continua. Iar a-l lãsa sã continue înseamnă a fi pãrtaşi, fiecare dintre noi, la condamnarea la moarte a României.