PSD anunță un nou proiect de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după publicarea motivării Curţii Constituţionale va fi iniţiat un nou proiect de lege cu privire la desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

„În primul rând, ar trebui să dea explicaţii cei care au pensii speciale, eu nu am pensie specială. În acest moment, aşteptăm motivarea de la Curte şi se va iniţia alt proiect ţinând cont de motivarea Curţii”, a spus Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, la sediul central al PSD.

Curtea Constituţională a României a stabilit săptămâna trecută că este neconstituţională legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor.

Peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, prin care au fost eliminate pensiile speciale.

Excepţiile de neconstituţionalitate vin de la instanţe din toată ţara, respectiv Tribunalele Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...